Simplul fapt ca pandemia de COVID-19 va intra intr-o buna zi intr-un stadiu endemic nu inseamna ca virusul nu va mai fi periculos, a avertizat marti coordonatorul pentru situatii de urgenta din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Virusurile care provoaca pandemii au tendinta de a face parte din ecosistem, vor fi acolo pentru totdeauna, a precizat acesta.
„Oamenii pun in opozitie pandemia si endemia, insa malaria endemica ucide sute de mii de oameni, HIV este endemic, violenta endemica exista in orasele noastre", a declarat medicul Michael Ryan la un seminar organizat in format virtual in cadrul Forumului Economic Mondial, potrivit AFP, citata de Agerpres.
„Endemic, in sine, nu inseamna ceva bun, endemic inseamna pur si simplu ca virusul este acolo pentru totdeauna", a adaugat el.
Aparitia variantei Omicron, care este mult mai contagioasa decat toate celelalte variante al noului coronavirus, dar care pare sa provoace simptome mai putin grave pentru persoanele vaccinate, a lansat dezbaterile despre trecerea de la pandemie, declarata la inceputul anului 2020, la o forma endemica. Aceste dezbateri lasa sa se subinteleaga ca virusul ar deveni mai putin periculos.
„Nu vom scapa de virus in acest an. Poate ca nu vom eradica niciodata acest virus. Virusurile care provoaca pandemii au tendinta de a face parte din ecosistem”, a adaugat Michael Ryan.
„Putem insa sa punem capat urgentei de sanatate publica la nivel international (nivelul de alerta cel mai ridicat decretat de OMS - n.r.)", a explicat acelasi specialist de la OMS, potrivit caruia „trebuie sa ajungem la o rata de incidenta cat mai mica posibil, cu un maximum de vaccinari, pentru ca nimeni sa nu mai moara”.
„Atunci va fi sfarsitul urgentei de sanatate publica si va fi sfarsitul pandemiei”, a precizat Michael Ryan.
Acelasi oficial de la OMS a evocat, de asemenea, posibilitatea ca pe viitor cele trei sau patru injectii cu vaccinuri anti-COVID-19 sa fie considerate drept numarul normal de doze pentru a evita formele cele mai severe de COVID-19.
Cu exceptia vaccinului produs de Johnson&Johnson, toate celelalte vaccinuri anti-COVID-19 sunt recomandate sa fie administrate in doua doze in schemele lor initiale, insa cea de-a treia doza, denumita supra-rapel sau "booster", este ferm recomandata de OMS de cand varianta Omicron s-a raspandit in lumea intreaga.
„Nu vom mai numi (aceste injectii) doze 'booster'. Consideram doar ca trei sau patru doze sunt necesare pentru a face sa se nasca aceasta imunitate durabila si robusta care va protejeaza de spitalizare si de deces pentru o lunga perioada”, a subliniat acelasi reprezentant al OMS.


