Desi Siria s-a angajat sa semneze conventia internationala ce interzice folosirea armelor chimice, americanii nu dau inapoi deocamdata. Statele Unite le-au dat cel mult trei saptamani autoritatilor de la Damasc ca sa distruga toate armele chimice.
Asta in timp ce reprezentantii ONU se arata sceptici ca vor fi distruse armele chimice.
Intre timp, la Geneva s-au intalnit Secretarul de Stat american John Kerry, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, si emisarul special al Natiunilor Unite si al Ligii Arabe in Siria, Lakhadar Brahimi.
Cei trei au discutat pentru a ajunge la o intelegere si a rezolva pasnic conflictul sirian, dar si pentru a pune la puct detaliile pentru o conferinta internationala la Geneva, unde ar putea fi discutata si crearea unui Guvern sirian de tranzitie.
Organizatia Natiunilor Unite a declarat ca 1.400 de oameni au murit pe 21 august in apropiere de Damasc, dupa ce au fost otraviti cu ceea ce se crede a fi gaz sarin.


