Opt state membre ale UE, respectiv Republica Ceha, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Suedia, au cerut noi sanctiuni impotriva Rusiei dupa moartea opozantului Aleksei Navalnii, relateaza joi agentia EFE, potrivit digi24.ro.
„Moartea lui Navalnii este un alt semnal al represiunii accelerate si sistematice in Rusia (...) Trebuie sa ne intensificam eforturile pentru ca leadership-ul politic al Rusiei si autoritatile sale sa fie trase la raspundere si sa impunem mai multe costuri pentru actiunile lor, inclusiv prin sanctiuni”, noteaza ministrii de externe din cele opt tari intr-o scrisoare transmisa miercuri sefului diplomatiei europene Josep Borrell si consultata de agentia spaniola de presa.
Cei opt ministri si-au exprimat sustinerea fata de propunerea pe care insusi Borrell a formulat-o saptamana trecuta pentru sanctionarea unor noi persoane si entitati in baza regimului de sanctiuni al UE impotriva incalcarii drepturilor omului, iar aceasta serie de sanctiuni sa poarte chiar numele lui Navalnii.
Mai mult, ministrii celor opt state au propus crearea unui regim de sanctiuni specific „conceput pentru abordarea situatiei in tara (in Rusia - n.red)”, care sa-l completeze pe cel pe care UE il are deja in vigoare pentru aplicarea de masuri restrictive impotriva Rusiei ca urmare a razboiului din Ucraina.
„Noul regim ar oferi o baza legala solida pentru includerea persoanelor din aparatul represiv al Rusiei, inclusiv cele implicate in sentinte motivate politic impotriva membrilor societatii civile si opozitiei democratice (...), precum si a responsabililor din lantul judiciar (procurori, tribunale si sectorul penitenciar)”, se mai arata in scrisoarea sprijinita de asemenea de Danemarca, Franta, Irlanda si Olanda, fara ca acestea sa o semneze.
Criteriile pentru includerea unor noi persoane intr-un astfel de nou regim de sanctiuni trebuie sa cuprinda „deteriorarea situatiei drepturilor omului, politizarea puterii judiciare si represiunea, inclusiv actiunile care submineaza democratia si statul drept”, sugereaza aceiasi ministri in scrisoarea adresata lui Borrell.
Funeraliile si inmormantarea activistului rus Aleksei Navalnii vor avea loc vineri la Moscova. El a a murit subit pe 16 februarie la varsta de 47 de ani in inchisoarea din regiunea arctica unde efectua o pedeapsa de 19 ani de detentie. Cauzele decesului sau inca nu au fost precizate, potrivit apropiatilor sai certificatul de deces mentionand cauze naturale.
In ziua anterioara decesului el participase prin legatura video la doua audieri in fata instantei si nu a reclamat nimic legat de starea sa de sanatate. Totusi, la diversele audieri in procesele sale la care a participat in ultimele luni, Navalnii parea slabit si imbatranit. El avea numeroase probleme de sanatate din cauza unei greve a foamei si a unei otraviri careia in 2020 i-a supravietuit miraculos.
Activistul rus a denuntat drept politice numeroasele sale procese, considerandu-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opozitia impotriva presedintelui Vladimir Putin.
Navalnii, despre care Kremlinul afirma ca lucra pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin ca a ordonat FSB-ului sa-l otraveasca in august 2020 cu substanta chimica Noviciok. Transferat la un spital in Germania dupa acea otravire, opozantul rus a revenit la Moscova in ianuarie 2021, cu toate ca era constient ca risca sa fie arestat.
Desi aflat in detentie de atunci, el transmitea cu regularitate mesaje pe social media, adesea ironice la adresa lui Putin si administratiei carcerale si in care de obicei critica puterea rusa.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


