La o zi dupa ce Lytton, orasul din British Columbia a atins cea mai ridicata temperatura inregistrata vreodata in Canada, locuitorii au fost evacuati din cauza incendiilor.
Primarul Jan Polderman a emis ordinul de evacuare miercuri seara, din cauza unui incendiu de vegetatie. „Toti locuitorii sunt sfatuiti sa paraseasca comunitatea si sa mearga intr-o locatie sigura”, a spus acesta.



Lytton, care se afla la aproximativ 319 kilometri est de Vancouver, are o populatie de 249 de locuitori. „Este cumplit. Intreaga localitate este in flacari", a declarat Polderman pentru CBC News, citata de CNN. „Au trecut doar 15 minute de la prima scanteie si pana cand totul a fost cuprins de foc”.
Orasul cel mai apropiat, Merritt, a deschis un centru de receptie pentru evacuatii din Lytton.
Temperaturile din Lytton au urcat marti pana la 49,5 grade Celsius, cea mai ridicata temperatura inregistrata vreodata in Canada. A fost a treia zi in care recordul de temperaturi a fost doborat.
In prezent, 67 de incendii sunt active in British Columbia si 44 dintre acestea au izbucnit in ultimele doua zile.
Temperaturile extreme au avut un impact devastator.
Au fost raportate cel putin 486 de decese din cauza temperaturilor extreme
Valul de caldura care a depasit recordul de temperatura in vestul Canadei si in nord-vestul SUA a dus la decesul a sute de oameni si la declansarea de incendii de vegetatie.In Columbia Britanica, au fost raportate cel putin 486 de decese subite pe parcursul a cinci zile.
„Aceasta a fost o adevarata criza de sanatate care a subliniat cat de periculos poate fi un val de caldura extrema”, a declarat dr. Jennifer Vines, ofiter de sanatate din judetul Multnomah. „Pe masura ce verile noastre continua sa se incalzeasca, banuiesc ca ne vom confrunta din nou cu acest gen de evenimente”.
La Washington, presedintele SUA, Joe Biden, a declarat ca schimbarile climatice provoaca „o confluenta periculoasa de caldura extrema si seceta prelungita”, avertizand ca Statele Unite sunt in urma in pregatirea pentru ceea ce ar putea insemna un numar record de incendii forestiere in acest an, potrivit Reuters.
Lytton, o localitate din centrul Columbiei Britanice, a depasit saptamana aceasta de trei ori cel mai mare record de temperatura din Canada din toate timpurile, cu o temperatura de 49,6 grade Celsius, incepand de marti. Incediile de vegetatie au pus stapanire pe oras, fapt ce a dus la evacuarea mai multor case.
In nord-vestul SUA, temperaturile din Washington si Oregon au crescut mult peste 38 grade C, in weekend. Portland a stabilit maxime istorice cateva zile la rand, inclusiv 47 grade C, duminica.
Guvernatorul din Oregon, Kate Brown, a declarat starea de urgenta din cauza „amenintarii iminente a incendiilor”, in timp ce Serviciul National de Meteorologie din SUA din Portland a emis o avertizare cu steag rosu pentru anumite parti ale statului, spunand ca viteza vantului ar putea raspandi rapid focul.
Departamentul de Pompieri din Portland a interzis utilizarea artificiilor pentru weekend-ul din 4 iulie, cand americanii sarbatoresc Ziua Independentei.

