„Marele plan este ca turcii si ungurii sa fie castigatori impreuna in secolul al 21-lea”, a declarat premierul ungar Viktor Orban, dupa semnarea unui acord bilateral de parteneriat strategic prioritar cu presedintele turc Recep Tayyip Erdogan. In timpul vizitei la Budapesta, Erdogan a primit in dar un cal de rasa. Orban insa s-a ales cu o masina electrica.

Presedintele turc a fost intampinat aproape ca un erou la Budapesta, unde se afla intr-o vizita oficiala. Dupa mai multe discutii si intrevederi, Viktor Orban i-a daruit un cal lui Recep Erdogan - un frumos armasar negru, pe nume Four, potrivit unor postari ale premierului maghiar.

Animalul insa nu parea fericit in prezenta lui Orban. Mai mult, alegerea facuta de acesta nu a fost chiar inspirata. Liderul de la Ankara nu s-a mai apropiat 14 ani de cai dupa ce a fost aruncat din sa in 2003.

Orban, in schimb, s-a declarat foarte incantat de masina electrica pe care a primit-o de la Recep Erdogan.

Intalnirea celor doi a avut loc in conditiile in care Ungaria, tot mai izolata in Uniunea Europeana, isi cauta alti aliati. 

Erdogan si Orban au semnat un acord bilateral de parteneriat strategic intre Turcia si Ungaria, inclusiv contracte semnate in domeniul apararii.

Este a doua vizita pe care presedintele turc o face in Ungaria in doar 4 luni, un semn clar al apropierii dintre cei doi lideri.