Sunt cele mai periculoase ore ale misiunii de evacuare a americanilor aflati in Kabul si a fostilor colaboratori afgani.
O spun chiar responsabilii americani, care vorbesc despre amenintari cu noi atacuri teroriste.
Pentru experti, sangerosul atentat de joi pune sub semnul intrebarii capacitatea talibanilor de a tine sub control gruparea ISIS-K.
Riscul ca Afganistanul sa redevina un teritoriu al teroristilor ii ingrijoreaza pe toti liderii occidentali.
Intr-o noua alerta de securitate, ambasada din Afganistan a Statelor Unite le-a cerut cetatenilor americani sa nu se apropie de aeroportul din Kabul.
Un avertisment similar a fost emis si cu o zi inainte de atentatul de joi, soldat – potrivit unui nou bilant - cu 170 de morti, intre care 13 soldati americani si doi britanici.
Atacul a fost revendicat de aripa afgano-pakistaneza a Statului Islamic – ISIS-K.
Jen Psaki, secretar de presa al Casei Albe: „Suntem in faza in care armata, comandantii de pe teren incep sa trimita acasa nu doar trupele, ci si echipamentele. Este o etapa foarte periculoasa a misiunii”.
Intre timp, Pentagonul a anuntat efectuarea cu succes a unui atac cu drona impotriva unui „organizator” al ISIS-K. Cu doua saptamani in urma, jurnalista CNN Clarissa Ward a stat de vorba cu un comandant al acestei organizatii.
Comandant ISIS: „Eram cu talibanii, dar ei nu erau cu adevarat credinciosi, asa ca am trecut la ISIS”.
Clarissa Ward: „Ii considerati insuficient de stricti in privinta aplicarii Shariei?”
Comandant ISIS: „Talibanii nu pot veni nici macar cu un exemplu recent in care sa fi aplicat cu strictete Legea Islamica, sa fi taiat mana unui hot, sa fi lapidat un suspect de adulter, sa fi lapidat un ucigas. Talibanii nu aplica Sharia pentru sunt sub influenta unor straini, care au alte planuri”.
Clarissa Ward: „Cu fortele americane retrase si talibanii controland tara, credeti ca o sa va fie mai usor sa va extindeti?”
Comandant ISIS: „Da, asta e planul. Acum ne concentram pe recrutare. Si, dupa ce toti strainii pleaca din Afganistan, ne vom relua operatiunile”.
In acest timp, americanii continua operatiunile de evacuare, pe care au de gand sa le deruleze pana in ultimul moment.
Ingroziti de perspectiva traiului in emiratul taliban, afganii continua sa vina la portile aeroportului.
Ahmadullah Herawi, afgan care vrea sa paraseasca tara: „Credeti-ma, sunt convins ca putem sari in aer din clipa-n clipa! Dar avem atatea greutati in vietile noastre, incat ne asumam riscul, trecem peste orice frica”.
Vineri seara, fortele afgane si soldati straini au recurs la focuri de arma in aer, petarde si grenade de diversiune, ca sa-i imprastie pe cei care se incapataneaza sa stea la portile aeroportului.
Dupa Spania, Germania ori Italia, si britanicii au incheiat astazi evacuarea fostilor colaboratori afgani si au inceput repatrierea celor o mie de militari care s-au ocupat de misiunea care a scos din Afganistan 15 mii de oameni.
Boris Johnson, premierul britanic: „Din pacate, vor ramane oameni in urma, cei care n-au reusit sa ajunga la aeroport. Ii asigur ca vom rascoli cerul si pamantul ca sa-i scoatem de acolo. Vom face tot ce e posibil in faza urmatoare”.
De promisiunea premierului Johnson isi agata toate sperantele un afgan emigrat in Regat in urma cu 20 de ani. Omul se gandeste cu ingrijorare la soarta familiei sale.
Najib Afzali: „Cred ca vor trece imediat la executii, nu conteza unde stai, in ce casa, pe ce strada, ii vor prinde si ii vor executa, fara judecata, pentru ca au lucrat cu trupele straine”.
Sora lui Najib Afzali: „Va rugam, ajutati-ne, salvati-ne, nu suntem in siguranta in Afganistan! Talibanii ne intreaba: “Unde va sunt fratii?” “Ati lucrat pentru guvern, pentru armata, ati luptat impotriva noastra. Venim dupa voi!” Nu suntem bine!”

