Organizatiile lui Alexei Navalnii, principalul opozant al lui Vladimir Putin, ar putea fi declarate extremiste si prin urmare, interzise. O cerere in acest sens a fost inaintata vineri de Parchetul rus catre un tribunal din Moscova.

Este vorba despre Fondul de Lupta impotriva Coruptiei (FBK) si de birourile regionale pe care le are deschise Alexei Navalnii.

Procurorii sustin ca, sub acoperirea unor sloganuri liberale, organizatiile lui Alexei Navalnii contribuie de fapt la crearea unor conditii favorabile destabilizarii situatiei sociale si socio-politice. „Obiectivele reale ale activitatii lor vizeaza crearea conditiilor pentru a schimba fundamentul ordinii constitutionale, inclusiv utilizarea scenariului unei revolutii colorate”, se arata in comunicatul procurorilor rusi, potrivit Agerpres.

Drept urmare, Parchetul rus vrea ca organizatiile liderului opozitiei sa fie trecute pe lista gruparilor teroriste si extremiste, unde in prezent sunt incluse 33 de entitati.

Starea de sanatate a lui Alexei Navalnii se degradeaza

Alexei Navalnii, in varsta de 44 de ani, executa in prezent o pedeapsa de doi ani si jumatate de inchisoare intr-un dosar referitor la o frauda datand din 2014. Opozitia si cancelariile occidentale considera insa ca dosarul a fost doar un pretext pentru incarcerarea sa.

Alexei Navalnii a anuntat la 31 martie ca inceteaza sa accepte hrana si incepe greva foamei in semn de protest fata de conditiile de detentie, acuzand administratia penitenciara ca ii refuza accesul la un medic, desi sufera de o dubla hernie de disc, potrivit avocatilor sai.

Opozantul a declarat ca administratia penitenciara il ameninta ca il va alimenta cu forta. El a pierdut aproape 20 de kg de cand a fost transferat la inchisoarea din Pokrov, in februarie.

Regimul Putin intensifica represiunea impotriva opozitiei

Represiunea judiciara impotriva opozitiei s-a intensificat si mai mult in perioada recenta. Un tribunal rus l-a condamnat vineri la doi ani de inchisoare cu executare pe un colaborator al lui Navalnii care lucra pentru FBK, pentru publicarea a doua tweet-uri considerate „extremiste”, relateaza agentia France-Presse.

Avocata Liubov Sobol, de asemenea colaboratoare a lui Navalnii, a primit o pedeapsa cu suspendare, fiind acuzata de violarea domiciliului unui presupus agent FSB.

Politia rusa a efectuat miercuri perchezitii la redactia unei publicatii studentesti si la domiciliul a patru dintre redactorii sai, care realizasera un film despre represaliile impotriva sustinatorilor lui Alexei Navalnii.

Sursa: