Orice este posibil atunci cand la mijloc e iubire. Nici chiar coronavirusul nu a stat in calea fericirii a doi tineri din Roma, care si-au unit destinele, in plina pandemie.
Pandemia a dat peste cap viata tuturor. Dar iubirea adevarata invinge orice obstacol. Dovada sunt doi tineri din Roma, care si-au unit destinele, asa cum isi programasera. Tatiana si Armando au organizat cununia civila intr-o fosta biserica, iar reprezentantul primariei a oficiat ceremonia in echipament de protectie.
Tatiana DATOLLA, MIREASA: “Sunt un pic trista, dar si fericita pentru ca asteptam ziua asta de mult timp. Imi pare rau pentru tot ce se intampla, dar ce putem face? Asta e viata. Trebuie sa mergem inainte si sunt foarte, foarte fericita.”
Evenimentul era planuit inca de anul trecut, iar familia din Napoli a mirelui ar fi trebuit sa vina, cu mic cu mare, la Roma pentru fericita ocazie. Socoteala de acasa nu s-a mai potrivit insa cu rigorile pandemiei. Asa ca indragostitii s-au multumit doar cu o domnisoara de onoare si un cavaler drept nuntasi.
Armando de ROSA, MIRELE: “Este neobisnuit, dar mergem inainte cu nunta, suntem fericiti si ne vedem de viata. Imi pare foarte rau ca familia mea nu ne poate fi alaturi, dar ce putem face?”
Tot despre forta iubirii este vorba si o poveste de peste Ocean. Un barbat in varsta de 88 de ani si aminteste cu drag de inceputurile relatiei cu sotia sa.
“A fost dragoste la prima vedere. Restul e poveste.”
Cei doi, care de curand au implinit mai bine de sase decenii de casnicie, au impreuna patru copii.
”Parintii mei au fost stanca familiei prin felul in care s-au descurcat cu tot felul de situatii si probleme.”
De 61 de sunt inseparabili. Regula nu a fost incalcata nici dupa ce femeia s-a mutat intr-un camin pentru batrani din cauza problemelor de sanatate.
“De obicei, eram acolo, cu ea, de pe la 10-11 dimineata, pana la 7 seara.”
Doar ca, in ultima luna, restrictiile impuse de autoritati i-au tinut la distanta. Dar totul s-a schimbat cand unul dintre copiii lor a avut o idee trasnita. A apelat la o firma de toaletare a copacilor si asa a ajuns barbatul cocotat pe o macara pana la etajul la care este camera sotiei sale.
“Cand ma urc, sotia mea zice ca e primejdios, sa ma dau jos imediat. Am intrebat-o pe Marion cat de mult ma iubeste si a zis ca mai mult decat imi imaginez.”
Cand oamenii il intreaba care e secretul unui mariaj de 61 de ani, el le spune:
“Un simplu cuvant din 6 litere, iubire!”