Pacientul zero al pandemiei covid-19 ar putea sa fie un cercetator de la laboratorul din Wuhan, care s-a infectat de la un liliac. Aceasta ipoteza a fost lansata de catre seful misiunii OMS care a anchetat inceputul pandemiei. China a respins, astazi apelul Organizatiei Mondiale a Sanatatii in favoarea unei noi anchete pe care vrea sa o desfasoare pe teritoriul sau pentru a studia originile Covid-19.
Intr-un documentar intitulat difuzat aseara la o televiziune daneza seful misiunii OMS care a anchetat originea pandemiei in China a vorbit pe larg despre misiunea pe care a condus-o in Wuhan. Potrivit aestuia teoria potrivit careia un cercetator a fost infectat cu coronavirus in timp ce lua mostre ”este una dintre ipoteze probabile”.
Peter BEN EMBAREK, ANCHETATOR AL OMS: ”Un angajat care a fost infectat pe teren prin prelevarea de probe se incadreaza in una dintre ipotezele probabile. Aici virusul sare direct de la liliac la om. Deci, este de fapt in categoria probabil.”
Cercetatorul, care a condus ancheta OMS in China cu privire la originile Covidului, a adaugat ca nu exista nicio dovada directa pentru a sprijini acest scenariu, care a fost anterior considerat ”extrem de improbabil”.
Peter BEN EMBAREK, ANCHETATOR AL OMS: ”Este o munca ce continua si cu totii trebuie sa avem rabdare si sa urmarim logica evenimentelor. Incepand de unde a fost identificat primul caz, detectat in Wuhan, sa ne uitam la acea faza, acel mediu.”
Omul de stiinta danez a evidentiat ca liliecii nu traiesc in salbaticie in regiunea Wuhan si ca singurele persoane susceptibile sa se fi apropiat de lilieci, care sunt suspectati ca ar purta virusul care a provocat Sars-Cov-2, sunt angajati ai laboratoarelor din acest oras. Organizatia Mondiala a Sanatatii a subliniat ca are nevoie de toate datele legate de Covid pentru a investiga ipoteza unei scapari din laborator in China, indemnand toate tarile inclusiv China” sa impartaseasca date despre cazurile timpurii.
Beijingul a replicat ca ancheta initiala China-OMS este suficienta si cererile de date suplimentare au motive politice. Problema originii pandemiei nu are inca un raspuns, dupa ce noul coronavirus a ucis 4,3 milioane de oameni, de la sfarsitul lui decembrie 2019 si pana in prezent. OMS a conchis, intr-un prim raport, ca nu a reusit sa identifice animalul aflat la originea epidemiei. O transmisie a coronavirusului de la un prim animal la al doilea, inainte de contaminarea omului este ipoteza "cea mai probabila". In timpul misiunii in Wuhan delegatia OMS nu a avut acces in laboratoare.

