Pandemia a impartit Europa. In timp ce in unele state restrictiile incep sa fie relaxate, in altele - dimpotriva. Polonia a decis de astazi sa redeschida centrele comerciale, hotelurile si cinematografele pentru o perioada de proba de doua saptamani. In Germania si Danemarca oamenii au iesit in strada, denuntand masurile anti-Covid impuse de autoritati.
Masurile restrictive in vigoare in tarile UE provoaca nemultumiri in randul multor cetateni. La Copenhaga, aproximativ 600 de persoane au iesit in strada, protestand, in special, impotriva planurilor guvernului danez de a introduce pasapoarte speciale pentru vaccinati.
Mai multe sute de persoane au participat ieri la Munchen la un protest fata de restrictiile impuse in Germania unde majoritatea afacerilor, hotelurilor si scolilor sunt inchise. O demonstratie impotriva masurilor de carantina a avut loc si la Tbilisi. Oamenii au iesit in strada pentru a cere relaxarea restrictiilor care au avut un impact negativ asupra economiei tarii.
Georgia a impus o carantina dura in noiembrie, dupa o crestere a numarului de cazuri de COVID-19. Tara a raportat peste 261 de mii de cazuri de COVID-19 si peste 3.200 de decese. In Grecia autoritatile au impus restrictii in week-end. Noile masuri prevad interzicerea circulatiei dupa ora 18:00 in zonele cu rate mari de infectare, precum Atena, Attica, Salonic si Halkidiki. In aceste conditii, imaginile publicate pe internet, infatisandu-l pe premierul grec la masa alaturi de 30 de membri ai echipei sale, fara a parea ca se respecta distantarea fizica, au starnit un val de critici.
Si in Austria, intra in vigoare noi reguli, potrivit carora, in magazine ar trebui alocat fiecarui client cel putin 20 de metri patrati. Totodata, incepand de astazi, austriecii pot merge la coafor doar cu un test negativ. In acest sens, la Viena au fost deschise centre in care oamenii se pot testa gratuit. Intre timp, Polonia a inceput sa ridice treptat restrictiile pentru o perioada de proba de 2 saptamani. De astazi s-au redeschis centrele comerciale, hotelurile si muzeele. Opera, filarmonica, terenurile de sport in aer liber, partiile de schi si piscinele se vor redeschide, de asemenea, din 12 februarie. Si Israelul a relaxat ieri restrictiile prevazute in cea de-a treia carantina generala. A fost anulata interdictia vizitelor la rudele care nu locuiesc sub acelasi acoperis si restrictia deplasarilor in afara unei raze de 1 kilometru de domiciliu. In schimb aeroportul international ramane in mare parte inchis. Israelul inregistreaza cel mai mare numar de noi infectii la 1 milion de cetateni, chiar daca a vaccinat mai multi oameni decat orice alta tara din lume.

