In plina pandemie de Covid-19, ingrijitoarele de batrani din Italia dau lovitura dupa lovitura. De exemplu, la Sanremo, exista badante care au mostenit penthouse-uri si conturi bancare in care erau sume impresionante de bani.
Din cauza coronavirusului, care face multe victime printre persoanele trecute de 80 de ani, fenomenul este in crestere in “Orasul Florilor”.
Conform site-ului riviera24.it, firmele de avocatura si notariatele din Sanremo sunt coplesite de numarul mare de testamente lasate de batrani pe numele badantelor.
Recent, o ingrijitoare de origine italiana a mostenit de la o femeie in varsta, fara rude, o vila in valoare de peste trei milioane de euro, care a fost scoasa imediat la vanzare. De asemenea, femeia s-a ales si cu cateva magazine.
Alte doua ingrijitoare din Europa de Est, care au avut grija de o persoana in varsta, au mostenit cateva penthouse-uri prestigioase, case cu piscine si un cont bancar in care au gasit o suma de bani formata din cinci cifre.
De asemenea, exista o menajera de origine africana care a mostenit patru apartamente.
La randul sau, o ingrijitoare de origine sud-americana care, in ciuda faptului ca nu a primit nicio proprietate, s-a trezit peste noapte cu un cont bancar in valoare de 2,5 milioane de euro.
Acestea sunt doar cateva dintre cele mai importante testamente deschise in ultimele doua sau trei luni.
A mostenit 10 milioane de euro
Fenomenul testamentelor lasate pe numele celor care se ocupa cu ingrijirea batranilor nu este nou in regiunea Liguria. In urma cu cativa ani, un varstnic i-a lasat unui vechi prieten, care i-a fost alaturi in ultimele clipe de viata, o mostenire de 10 milioane de euro.
In cele mai multe cazuri, precum si in cele descrise mai sus, cand descopera ca nu beneficiaza de nimic de pe urma celui decedat, rudele, cum ar fi nepoti indepartati, contesta in instanta autenticitatea si veridicitatea testamentelor. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, demersurilor lor sunt sortite esecului.
Sursa: riviera24.it


