30 de persoane care se aflau, sambata, intr-un avion al companiei Turkish Airlines ce se indrepta spre New York, au fost ranite, atunci cand aeronava a trecut printr-o zona cu turbulente, cu doar 45 de minute inainte de aterizare.

Ranitii au fost transportati de la Aeroportul International John F. Kennedy spre spitale unde au fost tratati în special pentru umflaturi, vânatai si taieturi. Însa o însotitoare de zbor a suferit o fractura la picior, potrivit unui responsabil aeroportuar, Steve Coleman, informeaza AFP, citat de Agerpres.

Boeingul 777, cu 326 de pasageri si 21 de membri ai echipajului, zbura peste Oceanul Atlantic când a fost afectat de turbulente, a declarat Coleman. Activitatile aeroportului nu au fost perturbate din cauza acestui incident, a adaugat el.

Turkish Airlines nu a comentat imediat incidentul.

Deschideţi galeria foto pentru a vedea mai multe imagini cu intervenţia din aeroport.


Mai înainte în aceeasi zi, un avion al companiei canadiene Air Transat a trebuit sa faca o aterizare de urgenta pe aeroportul din Newark în Statele Unite din cauza unor „indicii de fum”. Boeingul 737-800, care transporta 189 de pasageri, plecase din Montreal spre Fort Lauderdale, Florida. Incidentul nu a facut raniti, a precizat o purtatoare de cuvânt a companiei Air Transat.