Un show s-a transformat într-un adevărat coșmar în Rusia, după ce un tigru a fugit către tribuna plină cu oameni, atunci când plasa de protecție din jurul arenei s-a prăbușit. Totul s-a petrecut într-un spectacol de circ organizat la Rostov-pe-Don, anunță Meduza.

Imagini cu impact emoțional!

Animalul s-a plimbat printre spectatori o perioadă, în timp ce personalul le-a cerut acestora, prin sistemul de sonorizare, să rămână calmi, a relatat site-ul de știri 161.Ru, cu sediul la Rostov-pe-Don. 

Tigru a fost apoi condus afară, unde dresorii l-au îndrumat într-un container special. Niciun spectator și niciun membru al personalului circului nu a fost rănit. Serviciul de presă al Autorității Federale de Investigații din regiunea Rostov a declarat că a fost deschis un dosar penal sub acuzația de prestare de servicii care nu respectă cerințele de siguranță. 

În forma sa de bază, acuzația este pasibilă de o amendă de până la 300.000 de ruble, muncă în folosul comunității, restricționarea libertății sau închisoare de până la 2 ani. 

Incidentul a avut loc la Circul Dinastiei Dovgalyuk, o locație temporară situată pe terenul unui complexul expozițional. 

Site-ul web al circului menționează că programul său include un număr intitulat „Predator Attraction”, condus de Victoria și Vitaly Dovgalyuk, în care apar trei tigri și o leoaică, transmite digi24.ro.