Papa Francisc a fost vaccinat impotriva Covid-19 miercuri, in prima zi a campaniei de vaccinare inceputa la Vatican, anunta presa apropiata suveranului pontif.
Papa Francisc are 84 de ani si a fost imunizat chiar in prima zi a debutului campaniei de vaccinare la Vatican, sustin mai multi jurnalisti apropiati suveranului pontif, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Potrivit jurnalistilor de la cotidianul argentinian La Nacion, respectiv de la revista iezuita americana America, ambii atat specialisti in chestiuni referitoare la Vatican cat si apropiati ai Papei, suveranul pontif a fost vaccinat miercuri la intrarea in sala de audiente Paul al VI-lea din Vatican.
Sfantul Scaun nu a confirmat deocamdata informatia, mai noteaza sursa citata. Purtatorul de cuvant al papei Francisc, Matteo Bruni, pe de alta parte, a anuntat inceperea campaniei de vaccinare pentru cei aproximativ 5.000 de locuitori si angajati de la Vatican.
Papa Francisc i-a indemnat pe toti sa se vaccineze
Saptamana trecuta, Papa Francisc anunta ca urmeaza sa se imunizeze, indemnandu-i pe toti sa se vaccineze pentru a-si proteja nu numai viata lor, ci si pe a celorlalti.
"Cred ca din punct de vedere etic toata lumea ar trebui sa ia vaccinul. Este o alegere etica, deoarece nu te joci doar cu sanatatea ta, cu viata ta, ci si cu viata altora", a spus Papa Francisc, intr-un interviu acordat postului TV Canale 5.
"Si eu m-am programat. Trebuie sa facem asta", spunea suveranul pontif in interviul de saptamana trecuta.