”Medicii, infirmierii, infirmierele, surorile si preotii” care au decedat luptand impotriva pandemiei de coronavirus ”au murit pe front ca soldatii care si-au dat viata din dragoste”, a declarat vineri Papa Francisc.

Suveranul Pontif a precizat ca acesti barbati si femei se alatura listei ”crucificatilor istoriei”. El a intervenit prin telefon la o emisiune consacrata Vinerii Mari, care comemoreaza crucificarea si moartea lui Iisus.

”Ma simt apropiat de poporul lui Dumnezeu, in special de cei care sufera cel mai mult, victimele pandemiei, durerii din lume”, a mai spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif a mai spus insa ca este adancit in contemplarea ”sperantei, care nu inlatura durerea, dar nu deceptioneaza”.

Drumul Crucii, fara credinciosi

In seara de vineri, la lumina tortelor, liderul spiritual a 1,3 miliarde de catolici a oficiat un Drum al Crucii in format redus in Piata Sfantul Petru din Roma, in care politia a interzis accesul.

El a fost insotit pentru aceasta ceremonie de un grup de cinci detinuti dintr-o inchisoare din Padova si de un grup de cinci medici si infirmiere de la Vatican.

Din 1964, Drumul Crucii in prezenta papei s-a derulat impreuna cu mii de credinciosi in jurul amfiteatrului roman Colosseum, somptuos iluminat.

Sursa: Stirileprotv.ro