Este duminica Paștelui pentru creștinii romano-catolici și protestanți, iar cel mai important eveniment a avut loc la Vatican, unde Papa Francisc a prezentat Sfânta Liturghie în Piaţa Sfântul Petru, care a fost arhiplină. Apoi a transmis binecuvântarea şi mesajul său "Urbi et Orbi". Din Ucraina şi până în Gaza, suveranul pontif a făcut o amplă trecere în revistă a conflictelor din lume și a făcut apel la o încetare imediată a focului.
După absența de la procesiunea din Vinerea Mare, Papa Francisc a oficiat astăzi Sfânta Liturghie în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în faţa a 30 de mii de credincioşi.
Îmbrăcat în alb, şeful Bisericii Catolice, care a sosit în scaunul cu rotile a prezidat ceremonia de aproape o oră de pe o estradă împodobită ca în fiecare an cu decoraţiuni florale bogate. Slujba s-a desfăşurat pe fondul unei securităţi stricte asigurate de autorităţile italiene, dupa recentul atac de la Moscova.
După slujbă, suveranul pontif a făcut un tur al pieţei cu papamobilul pentru a saluta mulțimea, pe fondul unor îngrijorări cu privire la starea sa de sănătăte.
A urmat apoi binecuvântarea şi mesajul său "Urbi et Orbi" din balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.
În mesajul său de Paşte Papa Francisc a făcut apel la încetarea războaielor din Gaza și Ucraina.
Și Regele Charles al III-lea a participat astăzi la slujba de Paște oficiată la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor. Aceasta fiind prima sa apariţie publică importantă după ce a anunţat că suferă de cancer în urmă cu două luni. Suveranul britanic a apărut în public zâmbitor, a salutat mulţimea şi a făcut câteva glume.
Această apariţie publică a monarhului are loc la puţin mai mult de o săptămână după ce prinţesa Kate, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a anunţat că a fost şi ea diagnosticată cu cancer. Prinţul William, prinţesa Kate şi cei trei copii ai lor nu au fost prezenţi la capela din Windsor, preferând să petreacă Paştele departe de atenţia presei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

