La Moscova a fost organizata azi traditionala parada de 9 mai, o celebrare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, umbrita insa de esecurile militare din Ucraina. Peste zece mii de soldati au marsaluit prin Piata Rosie. Au lipsit insa tancurile si aviatia. Evenimentul a fost deschis de presedintele Vladimir Putin, desi unele voci spun ca din motive de securitate cel mai probabil in fata multimii a iesit o dublura a acestuia.
In discursul sau de la Moscova, Vladimir Putin a comparat razboiul actual din Ucraina cu atacul asupra URSS din 1941. Nu a elogiat eroii de alta data, ci a reluat acuzatiile la adresa occidentului.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE:„Astazi, civilizatia se afla din nou intr-un punct decisiv, de cotitura, s-a declansat un adevarat razboi impotriva noastra. Pentru Rusia nu exista natiuni ostile nici in Vest, nici in Est.Ca toata lumea de pe aceasta planeta vrem sa vedem un viitor de pace, libertate si stabilitate. Dar elitele occidentale inca vorbesc despre exclusivitatea lor.Scopul lor, si nu este nimic nou aici, este de a obtine prabusirea si distrugerea tarii noastre.”
Putin i-a felicitat pe comandantii asa-zisei operatiuni militare speciale a Rusiei in Ucraina, care insa nu prea i-au adus mari victorii pana acum.
„Nu exista nimic in lume mai puternic decat dragostea noastra pentru patrie.”
„Pentru Rusia! Pentru fortele armate! Pentru victorie! Ura!”
Dupa discursul lui Putin, a inceput parada militara.
„Partea de mers a paradei este completata de cadetii scolii superioare de comanda a armelor combinate din Moscova - principala institutie de invatamant pentru formarea comandantilor fortelor terestre ale Federatiei Ruse.”
Au urmat echipamentele militare, care insa au fost destul de putine.
„Deschide trecerea echipamentelor militare cel mai bun tanc mediu al celui de-al Doilea Razboi Mondial si cel mai masiv tanc al armatei rosii T-34.”
La parada de la Moscova, nu a trecut niciun tanc modern cu exceptia celui din muzeu T-34.
„Coloana sistemelor de rachete antiaeriene S-400 "Triumf".”
„Ca parte a echipajului de parada, instalatia lansatoarelor de rachete Yars.”
Totodata, partea aeriana a paradei a fost anulata in ciuda vremii insorite de la Moscova. Dupa parada, Vladimir Putin flancat de cei cativa lideri ai tarilor CSI prezenti la eveniment si de o multime de agenti de paza, s-a plimbat prin Piata Rosie.
Ulterior Putin si liderii CSI au depus flori la Mormantul Soldatului Necunoscut.
Imediat dupa asta toti liderii au participat la un pranz oferit de Vladimir Putin, in afara de Aleksandr Lukasenko. Acesta s-ar fi simtit rau si a parasit Moscova, mai devreme, fiind dus la aeroport de o ambulanta.
Potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului, Kremlinul a incercat sa foloseasca parada militara din 9 mai pentru a-si demonstra influenta asupra tarilor din Asia Centrala, avandu-i alaturi pe liderii Armeniei si Belarusului, Kazahstanului, Kargazstanului, Uzbekistanului si Tadjikistanului. La parada de anul trecut nu a fost niciun lider strain la Moscova. Totodata, pe fundalul recentelor atacuri au fost anulate parade in Crimeea, regiunile aflate la hotar cu Ucraina, dar si in mai multe orase din diferite zone ale Rusiei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

