Parchetul General al Germaniei a pus sub acuzare 12 presupusi extremisti de dreapta, suspectati ca puneau la cale atentate impotriva unor responsabili politici, refugiati si musulmani pe teritoriul german, potrivit unor surse judiciare, informeaza joi AFP, citata de Agerpres.
Cele 12 persoane sunt acuzate ca au participat la o "organizatie terorista" sau ca au sustinut-o, precum si de "incalcarea legislatiei asupra armelor", au precizat sursele, confirmand astfel o informatie a postului de televiziune regional SWR.
Data procesului ar urma sa fie fixata de Tribunalul din Stuttgart.
Grupusculul, creat in septembrie 2019, a fost destructurat in februarie, iar membrii lui au fost incarcerati in cadrul unei ample anchete antiteroriste, marcata de o serie de perchezitii pe intreg teritoriul Germaniei. Unul dintre ei s-a sinucis intre timp in inchisoare, potrivit mass-media.
Obiectivul grupului era de a comite atentate impotriva unor personalitati politice, solicitanti de azil si musulmani, pentru a provoca niste "conditii similare unui razboi civil" in Germania, a anuntat Parchetul la acea data.
Membrii grupului, toti cetateni germani, s-au adunat de mai multe ori pentru a discuta despre planurile lor si comunicau regulat pe grupuri de mesagerie.
Potrivit unor cercetari demarate de publicatia Bild si saptamanalul Der Spiegel, grupusculul viza mai ales locuri de cult musulmane in timpul rugaciunilor, dupa modelul atentatului de la Christchurch, in Noua Zeelanda, soldat cu moartea a 51 de persoane in doua moschei, anul trecut. Ei intentionau sa utilizeze in special arme semiautomate.
Vor fi infiintate circa 600 de noi posturi de politisti care sa lupte impotriva „amenintarii crescande” a terorismului de extrema dreapta
Anchetatorii au aflat despre proiectul lor datorita unui informator infiltrat in grup.
In timpul perchezitiilor, ei au gasit cutite, arbalete, grenade, dar si o arma de vanatoare si un pistol.
Autoritatile germane sunt ingrijorate de ascensiunea terorismului, mai ales de extrema dreapta, dupa uciderea unui parlamentar german pro-migranti, membru al Uniunii Crestin-Democrate (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel, in iunie 2019.
In luna octombrie a aceluiasi an, un neonazist a incercat sa comita un atentat intr-o sinagoga din Halle. Pentru ca nu a reusit sa patrunda in sinagoga, el a ucis o femeie ce trecea pe langa si un client al unui restaurant de kebab.
Ministrul afacerilor interne al Germaniei, Horst Seehofer, a anuntat ulterior infiintarea a circa 600 de noi posturi de politisti care sa lupte impotriva "amenintarii crescande" a terorismului de extrema dreapta.


