Din nou lupte la coreeni. De aceasta data, in parlamentul de la Seul. Deputatii s-au luat la bataie dupa ce nu au reusit in mod pasnic sa voteze bugetul tarii pe anul viitor.


Deputatii din opozitie au ocupat holul cladirii si au blocat caile de acces spre sala de sedinta pentru a impiedica votarea bugetului. La randul lor, ceilalti parlamentari au incercat totusi sa treaca cu orice pret. Disputa dintre cele doua tabere a pornit de la un program de amenajare a unor rauri, care, potrivit guvernului, este strict necesar pentru prevenirea inundatiilor. De altfel, bataile sunt frecvente in parlamentul de la Seul. Ultima incaierare dintre deputatii sud-coreeni a avut loc acum 4 zile. Motiv pentru bataie a servit propunerea de a acorda mese gratuite elevilor din invatamantul de stat.