Între timp, Parlamentul bulgar a aprobat astăzi o lege care permite Guvernului să preia controlul asupra rafinăriei Lukoil și, dacă va fi necesar, să o vândă.

Decizia vine în contextul sancțiunilor impuse de Statele Unite și Marea Britanie companiilor rusești Lukoil și Rosneft, care riscă să blocheze activitatea rafinăriei din Burgas — una dintre cele mai mari din sud-estul Europei. 

Noua lege oferă executivului de la Sofia posibilitatea de a numi un administrator temporar care să asigure continuitatea livrărilor de combustibil și, la nevoie, să inițieze vânzarea companiei. 

Bulgaria devine astfel prima țară europeană care își rezervă dreptul de a interveni direct într-o companie rusă de energie, pentru a limita efectele sancțiunilor occidentale.