Europarlamentarii indeamna la accelerarea eforturilor de a raspunde apelului lansat de cetateni pentru renuntarea la schimbarea orei in statele membre ale Uniunii Europene, arata un comunicat publicat de Parlamentul European.
In martie 2019 Parlamentul European a votat in favoarea renuntarii la practica de a regla ceasurile cu o ora primavara si toamna incepand cu 2021.
Insa acest obiectiv nu a fost primit cu aceeasi ambitie de catre Consiliul UE care, dupa doi ani de analize, nu a formulat o pozitie comuna, afirma legiuitorii de la Bruxelles.
Intrucat tarile membre ale blocului comunitar se pregatesc sa treaca de luna de vara in cateva zile, raportorul Parlamentului European, Johan Danielsson, a declarat ca:
„Este important sa ascultam cererea cetatenilor nostri de a pune capat schimbarii de ora. 4,6 milioane de persoane au raspuns consultarii publice asupra acestiui subiect, cel mai mare numar inregistrat vreodata”.
„Acesta este un subiect important pentru cetatenii nostri si trebuie sa le aratam ca Uniunii Europene le pasa de ingrijorarile lor. Se estimeaza ca 20% din populatie sufera de probleme fizice sau mentale legate de schimbarea orei. Ele fac adesea parte din grupurile vulnerabile din societate precum copiii, varstnicii si bolnavii cronic”, a adaugat acesta.
„84% din cetatenii UE sunt in favoarea renuntarii la schimbarea orei care, potrivit unor numeroase studii, are un efect negativ asupra sanatatii umane”, a subliniat Danielsson.
Sursa: StirilePROTV.ro


