O stewardesa a povestit clipele de groaza prin care au trecut pasagerii cursei aeriene Aeroflot, care a luat foc in zbor duminica, la scurt timp dupa decolarea de pe Aeroportul Seremetievo din Moscova.
Potrivit Daily Mail, Tatiana Kasatkina, in varsta de 34 de ani, a povestit ca a fost nevoita sa ii ia de guler pe unii pasageri si sa-i azvarle afara, ca sa grabeasca evacuarea, deoarece unii dintre ei voiau sa-si ia bagajele inainte sa iasa din avion.
”Evacuarea a inceput imediat cum avionul s-a oprit. Focul era vizibil. Toata lumea tipa ca am luat foc, insa in acel moment nu era niciun foc inauntru. Am deschis usa cu un picior si am impins pasagerii afara, pentru ca nimeni sa nu ingreuneze evacuarea. Și doar ca sa ii grabesc i-am luat de guler si i-am impins din spate.” - a spus Tatiana.
Sufocata de emotie, ea a continuat:
”Totul s-a intamplat foarte rapid. Fumul era negru deja, Ultimii oameni se tarau ca sa iasa afara. Toata lumea sarise de pe scaune si inainta, desi avionul inca se mai misca la o viteza rezonabila. Am vazut prima femeie sunand pe cineva la telefon si spunand: Am luat foc, ne prabusim!” - a mai povestit stewardesa.
Ea a mai declarat ca, dupa ce avionul a decolat, aparatul de zbor a intrat intr-o furtuna foarte puternica, dupa care a fost lovit de fulger.
”A fost o lumina, urmata de mici strafulgerari. O lumina foarte stralucitoare. Am decolat si am intrat intr-un nor. Iar afara era un zgomot mare.”
Martorii mai spun ca pasagerii aflati in spatele avionului au ramas blocati in scaunele lor pentru ca cei care se aflau in fata au insistat sa-si ia bagajele inainte sa iasa din avion. De altfel, in inregistrarile video existente se vede cum unii pasageri cara haine si bagaje.
Capitanul Evdokimov a confirmat declaratiile Tatianei, spunand ca avionul a fost lovit de un fulger, in ciuda informatiilor initiale potrivit catora tragedia a fost provocata de o defectiune electrica.
”Am pierdut comunicatiile radio din cauza fulgerului. Nu am avut comuncatii prin radio in timpul aterizarii. Am reusit sa reluam comunicarea printr-o frecventa de urgenta, dar care a fost scurta si cu intreruperi. Am reusit sa spunem cateva cuvinte si am pierdut legatura. Controlul de trafic aerian ne-a ajutat, ne-a ghidat la aterizare. Viteza nu a fost foarte mare, era una norala pentru aterizare.
Al doilea pilot a iesit primul din cabina, apoi eu.La inceput nu m-am uitat afara. Dupa ce m-am uitat am vazut incendiul de motoare. Focul a izbucnit dupa ce am aterizat. Nu am avut foc atunci cand eram in aer.” a spus capitanul cursei.
El a mai povestit ca supravietuitorii au primit sedative dupa aceasta tragedie.
”Ii multumesc lui Dumnezeu si stewardesei, care m-au salvat”, a spus un alt supravietuitor, Dmitri Khlebnikov.


