Pasagerii de la bordul submersibilului Titan si-au petrecut ultimele momente din viata ascultand muzica in bezna, potrivit informatiilor prezentate de The New York Times, scrie digi24.ro

Publicatia scrie, intr-un articol amplu care prezinta si marturia sotiei miliardarului britanic mort impreuna cu fiul sau in expeditia spre epava Titanicului, despre cum s-au pregatit cei cinci pasageri si cum au aratat, cel mai probabil, ultimele lor clipe din viata. 

Tatal si fiul Shahzada si Suleman Dawood, miliardarul britanic Hamish Harding, pilotul francez Paul-Henri Nargeolet si Stockton Rush, directorul executiv al companiei OceanGate care detinea submersibilul, au fost ucisi in urma unei implozii catastrofale. 

Ultima poza cu Shahzada si Suleman, in varsta de 19 ani, a fost publicata de familia acestora. Cei doi sunt fotografiati pe nava-mama, Polar Prince, purtand o jacheta portocalie impermeabila si o vesta de salvare chiar inainte de a se urca la bordul submersibilului Titan.

Christine Dawood, sotia lui Shahzada si mama lui Suleman, care se afla si ea pe vas, a spus ca au primit si costume special concepute de OceanGate, pantaloni impermeabili, cizme cu varf de otel si casti. 

Cei doi au fost aproape sa rateze expeditia dupa ce zborul lor initial de la Toronto la St John's din Newfoundland a fost anulat si zborul urmator a avut intarziere. 

Proeminenta familie britanica, de origine pakistaneza, i-a intalnit pe Stockton Rush si sotia sa in februarie, intr-o cafenea din Marea Britanie, unde au discutat despre proiectarea si siguranta submersibilului. 

In zilele dinaintea mortii lor, pasagerii au participat la intalniri si prezentari la bordul navei-mama a submersibilului, Polar Prince, un fost spargator de gheata al Garzii de Coasta canadiane. 

Pasagerilor li s-a spus sa manance putin cu o zi inainte de scufundare si sa nu bea cafea in acea dimineata. 

De asemenea, li s-a cerut sa incarce melodiile preferate pe telefon pentru a le reda pe un difuzor Bluetooth in timpul scufundarii, insa Stockton Rush a insistat sa nu fie inclusa muzica country. 

Li s-a mai spus sa poarte sosete groase si o caciula, deoarece se va raci cu cat submersibilul va cobori mai adanc. 

Cei cinci au fost, de asemenea, avertizati ca s-ar putea uda la picioare din cauza condensului care s-ar forma pe podea. 

In timpul scufundarii, victimele ar fi vazut doar creaturi marine bioluminiscente prin hubloul ingust in drumul catre epava Titanicului, in timp ce proiectoarele au fost stinse pana cand submersibilul ar fi ajuns pe fundul oceanului pentru a economisi bateria. 

Rush, pilotul, statea de obicei in spatele submersibilului, departe de hublou. Ceilalti stateau cu spatele la peretii curbati. 

Submersibilul cobora de obicei cu aproximativ 25 de metri pe minut, conform New York Times, astfel incat cei aflati la bord nu ar fi simtit nici un sentiment de miscare. 

Ziarul american a mai raportat ca mai multe misiuni ale submersibilului Titan au fost anulate decat cele care s-au realizat. 

Primele patru scufundari OceanGate din acest an nu au ajuns la Titanic. 

Au existat preocupari extinse de siguranta, mai multi experti in submersibile semnaland probleme. 

In timpul unei misiuni Titan in 2021, scafandrii au trebuit sa-si miste greutatea dintr-o parte in alta pentru a disloca greutatile atasate submersibilului, pentru revenirea navei la suprafata atunci cand o scufundare a fost intrerupta. 

Mai multe investigatii asupra imploziei sunt in desfasurare dupa ce bucati de resturi au fost gasite la aproximativ 487 de metri de Titanic, la cinci zile dupa ce a fost pierdut contactul cu Titan.