Pasapoartele britanice sunt emise de cateva zile fara sintagma "Uniunea Europeana" pe coperta. Autoritatile engleze au luat aceasta decizie in ciuda faptului ca Brexitul nu s-a produs efectiv si inca sunt discutii aprinse asupra datei si a modului in care Marea Britanie va parasi UE, scrie libertatea.ro

Noile pasapoarte, tot de culoare grena, au fost introduse pe 30 martie. Descoperirea a fost facuta de un cetatean britanic, o femeie, care a publicat o fotografie pe Twitter cu pasaportul vechi si cel nou, Sunt aproape identice, dar cel nou emis nu mai contine cuvintele Uniunea Europeana. Femeia a fost socata sa constate ca autoritatile s-au grabit.

„Am fost surprinsa. Suntem înca în Uniunea Europeana. Au facut schimbarea desi înca n-am iesit din UE. Ce câstigam iesind? Cu siguranta ca avem multe de pierdut. Sa fim seriosi, nu e vorba de schimbarea pasaportului, ci de ceva simbolic. Ceea ce conteaza e ca schimbarile vor afecta tara, comunitatea si pozitia noastra internationala” a declarat pentru Associated Press Susan Hindle Barone, care si-a primit vineri noul pasaport.

Britanicii se pregatesc sa treaca apoi la vechiul model care a existat înainte de intrarea în UE, de culoare albastra. Decizia de înlaturare a cuvintelor ”Uniunea Europeana” a fost luata în asteptarea iesirii Marii Britanii din UE, care ar fi trebuit sa aiba loc la finalul lunii martie.

Potrivit unui purtator de cuvânt al autoritatilor britanice, citat de bbc.com, „pentru a se utiliza stocurile de pasapoarte si a se economisii banii din taxele si impozitele cetatenilor, pasapoartele care contin sintagma ”Uniunea Europeana vor continua sa fie emise pentru o scurta perioada” Mai mult, „nu vor fi facute discriminari între cetatenii britanici, fie ca folosesc pasaportul cu Uniunea Europeana pe el sau nu. Amândoua modelele confera în egala masura dreptul de a calatori” a mai spus oficialul citat.