Cel putin patru oameni au murit si 10 au fost raniti, in cel mai recent atac armat din Statele Unite. Un barbat a intrat cu doua arme intr-un spital din Oklahoma si a deschis focul. Fortele de ordine l-au gasit mort si presupun ca s-a sinucis. Nu se cunosc deocamdata motivele atacului. 

Atacul vine la o saptamana dupa ce un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii si doi profesori la o scoala din Texas. Iar la jumatatea lunii mai, un alt tanar, tot de 18 ani, a ucis 10 oameni intr-un supermarket din statul New York.

Eric Dalgleish, adjunctul Politiei din Tulsa, Oklahoma: "La ora 16:52, dispeceratul nostru a primit un apel despre un tragator activ la Natalie Medical Building din 6457 South Yale Avenue. Am trimis ofiterii la locatie. Au luat contact cu victimele si cu suspectul la 5:01. Ofiterii care au ajuns au auzit impuscaturi in cladire si de aceea s-au indreptat catre etajul al doilea".

"Veneam la doctor, i-am luat pe nepotii mei cu mine. E ingrozitor! Este foarte trist! S-a intamplat atat de aproape de casa, te gandesti ca nu mai este sigur nicaieri sa iesi pe strada. Ma rog pentru toti cei care se afla in acea cladire", a spus o femeie.

Atacul a avut loc intr-una dintre cladirile unui spital din Tulsa, Oklahoma. Suspectul, gasit si el mort, este un barbat tanar, de culoare, inarmat cu o pusca si cu un pistol. A folosit ambele arme, a precizat politia, care crede ca acesta s-a sinucis. Oamenii legii au intervenit rapid si masiv si au inceput evacuarea cladirii, in timp ce cautau in prima faza un potential al doilea atacator. Pe unul dintre martorii atacului l-au gasit ascuns intr-un dulap.

Cliff Robertson, CEO San Francis Health System: "Tot ce poate sa faca comunitatea pentru noi este sa se roage pentru familiile victimelor. Sunt peste 10.000 de angajati la San Francis Health System care isi dedica vietile ajutarii oamenilor in nevoie, iar acest act oribil si lipsit de sens nu va schimba asta".

G.T. Bynum, primar Tulsa, Oklahoma: "Acest campus e pamant sfant pentru comunitatea noastra. De decenii aici vin la munca eroi care salveaza vietile oamenilor din orasul nostru".

Presedintele Joe Biden a fost informat despre atac. Casa Alba a precizat ca monitorizeaza indeaproape situatia si ca a contactat oficialii de stat si locali pentru a oferi sprijin.

Sursa: