Educatoarea din Timisoara acuzata ca, in primavara anului trecut, si-a inecat fiica de patru ani in incercarea de a se razbuna pe sot, care intentiona sa divorteze, a fost condamnata la 18 ani si opt luni de inchisoare. Sentinta este definitiva, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecatorii Curtii de Apel Timisoara au decis, miercuri, sa o condamne pe Oana Net, educatoarea din Timisoara care si-a ucis fiica de patru ani pentru a se razbuna pe sot, la 18 ani si opt luni de închisoare cu executare, pentru omor asupra unui membru al familiei.

Decizia magistratilor este definitiva.

Initial, Tribunalul Timis a decis, la sfârsitul anului trecut, sa o condamne pe educatoare la 12 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Oana Net ar fi trebuit sa-i plateasca sotului daune morale de 60.000 de euro. Însa, Curtea de Apel Timisoara a respins, miercuri, aceasta solicitare.

Oana Net, o educatoare în vârsta de 38 de ani din Timisoara, si-a omorât fiica de patru ani, în luna martie a anului trecut.

Potrivit anchetatorilor, educatoarea ar fi recurs la acest gest pentru a se razbuna pe sot, cu care s-a certat, iar acesta i-a spus ca intentioneaza sa divorteze. Femeia a fost transportata la spital imediat dupa ce a comis crima, pentru ca a consumat erbicid în încercarea de a se sinucide.

Oana Net era educatoare la gradinita din localitatea timiseana Murani.