Jack Teixeira, tanarul in varsta de 21 de ani din Garda Nationala Aeriana din Massachusetts, arestat in legatura cu scurgerea de documente clasificate, a fost promovat recent la Airman 1st Class, scrie CNN, potrivit hotnews.ro

Teixeira a crescut in suburbiile din Providence, Rhode Island, potrivit documentelor publice. El a urmat cursurile Liceului Dighton-Rehoboth, unde a absolvit in 2020, a declarat superintendentul districtului scolar regional.

Tanarul a intrat in Garda Nationala aeriana la 26 septembrie 2019, potrivit Departamentului Apararii.

Mama sa conduce o afacere cu flori si a laudat adesea serviciul militar al lui Teixeira pe contul de Instagram al companiei sale.

Biroul Federal de Investigatii (FBI) din SUA a anuntat joi ca „a efectuat o arestare si continua sa desfasoare activitati autorizate de aplicare a legii la o resedinta din North Dighton, Massachusetts”, in contextul in care presa a anuntat ca a fost identificat suspectul in cazul scurgerii de informatii clasificate.

Suspectul, pe nume Jack Teixeira, conduce „Thug Shaker Central”, un grup online unde circa 20-30 de persoane isi manifesta pasiunea pentru arme, jocuri video si afiseaza meme-uri rasiste.