Campionatul mondial de Tango a desemnat castigatorii anului 2013, in cadrul unei competitii desfasurate pe parcursul a doua saptamani in capitala argentiniana, Buenos Aires.

Trofeele principale ale campionatului au fost adjudecate de catre cuplurile formate din argentinienii Jesica Arfenoni si Maximiliano Cristiani si Guido Palacios si Florencia Castilla. Acestia s-au clasat pe primele pozitii la categoriile Salon Tango si respectiv, Stage Tango, relateaza Daily Mail.

CM de tango - 2

Castigatorii au primit cate 5.225 de euro fiecare si bilete de avion cu destinatia Paris, unde sunt asteptati sa dea reprezentatii.



Aceasta editie a competitiei a inclus si cateva modificari, cea mai mare  fiind faptul ca la campionat au putut participa pentru prima oara si cupluri formate din persoane de acelasi sex. Astfel, in competitie au intrat patru astfel de cupluri, trei fiind formate din barbati si un cuplu fiind format din femei. 

CM de tango - 1

Publicul a apreciat reprezentatia data de Juan Pablo Ramirez de 34 de ani si de partenerul acestuia, Daniel Arroyo, de 18 ani. "Este nevoie de doua persoane pentru a dansa tango. Insa, acestea nu trebuie sa fie neaparat de acelasi sex", a declarat Ramirez la incheierea reprezentatiei.



Aceasta modificare a regulamentului competitiei este o alta dovada a atitudinii deschise a Argentinei fata de comunitatile LGTB .



Tango-ul s-a nascut in bordelurile din Argentina, la finele secolului 19, fiind un dans destinat la inceput, doar barbatilor. Femeilor le era interzis sa participe la acest dans, deoarece era considerat o dovada de prostitutie. In prezent, acest dans pasional face parte din patrimoniul cultural al tarii.