Membrii personalului sanitar din Franta care nu se vor vaccina anti-COVID pana la data-limita de 15 septembrie vor fi sanctionati, a declarat joi premierul Jean Castex, potrivit Agerpres, care citeaza EFE. Prim-ministrul a justificat aceasta masura prin cresterea numarului de contagieri in unitatile pentru ingrijirea persoanelor varstnice.
„Nu vom da inapoi”, a subliniat Castex intr-un interviu pentru postul RTL, in care a spus ca la un astfel de centru varstnicii au fost infectati de membri ai personalului. „Nimeni nu poate intelege acest lucru”, a adaugat el.
Premierul a mai spus ca introducerea obligativitatii vaccinarii, atat pentru personalul sanitar, cat si pentru alte categorii profesionale care vin in contact cu persoanele vulnerabile, a accelerat campania de imunizare. „Am ajuns la peste 83% in randul sanitarilor vaccinati. Tactica noastra a dat roade”, a explicat el. Ce a decis CEDO intr-un dosar privind obligativitatea vaccinarii Mai multe categorii profesionale trebuie sa se vaccineze obligatoriu, potrivit unei legi din 5 august. De exemplu, daca nu se vaccineaza, pompierii nu-si mai pot desfasura activitatea si nu mai sunt platiti. Sute de pompieri au atacat obligativitatea vaccinarii la CEDO, insa cererea lor a fost respinsa.
Pe de alta parte, in Franta a fost aprobata a treia doza de vaccin pentru cei peste 65 de ani si pentru cei cu risc ridicat in caz de COVID. Aceasta va incepe sa fie administrata din 12-13 septembrie. In ceea ce priveste restul grupurilor vizate de a treia doza, acestea se pot programa pentru vaccinare „de la inceputul lunii septembrie”, a mai precizat seful guvernului, care a exclus deocamdata impunerea certificatului sanitar in companii. Certificatul a devenit obligatoriu in Franta pentru numeroase activitati sociale, precum accesul in baruri sau restaurante.
Pentru a primi doza suplimentara de vaccin, este necesar sa fi trecut sase luni de la rapel.


