Rusia nu va sista livrarile de gaze naturale catre Europa incepand de astazi. Despre asta a anuntat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, care spune ca decizia Moscovei de a accepta platile pentru gazul rusesc doar in ruble ramane neschimbata. In replica, Germania sfideaza regulile impuse de Putin, calificandu-le drept un santaj inacceptabil.
Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat decizia legata de continuarea livrarilor de gaze, prin faptul ca platile pentru cele furnizate dupa data de 1 aprilie urmeaza sa fie facute in a doua jumatate a luni aprilie si in luna mai. Totodata, Peskov a declarat ca acceptarea platii in ruble pentru gazele naturale rusesti este ireversibila si ca rubla este in prezent cea mai stabila moneda pentru Rusia.
Dmitri PESKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL KREMLINULUI: ”Ieri mi s-au pus o multime de intrebari daca acest lucru inseamna ca, daca nu exista nicio confirmare privind plata in ruble, alimentarea cu gaz va fi intrerupta de la 1 aprilie. Nu, nu este. Nu rezulta din decret, ar trebui sa fie intrerupta dar nu se va desfasura astazi, ci undeva la sfarsitul celei de-a doua jumatati a lunii aprilie sau chiar la inceputul lunii mai.”
Precizarile facute de Dmitri Peskov vin dupa ce ieri presedintele rus Vladimir Putin a anuntat ca „tarile neprietenoase” fata de Rusia, lista pe care Moscova include toate statele membre ale Uniunii Europene, vor trebui sa plateasca pentru gazele naturale rusesti in ruble.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: „Astazi am semnat un decret care stabileste regulile de comercializare a gazelor naturale rusesti cu asa-zise state neprietenoase. Oferim contractorilor din astfel de tari o schema clara si transparenta: pentru a achizitiona gaz natural rusesc, trebuie sa deschida conturi in ruble in bancile rusesti. Din aceste conturi se vor face plati pentru gazul furnizat, incepand de maine, 1 aprilie.”
Ulterior, Cancelarul German, Olaf Sholz, a venit cu o reactie pe pagina sa de twiter in care spune ca Germania nu se va conforma decretului semnat de Vladimir Putin.
Olaf SHOLZ CANCELAR GERMANIA: “Plata pentru livrarile de gaze rusesti se face in euro si dolari, conform contractelor existente. Asa este, asa va ramane si am spus clar acest lucru in conversatia mea de ieri cu presedintele Putin”, a scris cancelarul in postarea sa.
Intr-o conferinta de presa, ministrul federal de finante din Germania a declarat ca livrarile de gaze din Rusia ar trebui platite doar in dolari si euro in viitor, iar santajul din partea lui Putin este inacceptabil.
Christian LINDNER, MINISTRUL FEDERAL AL FINANTELOR: „Vom examina in detaliu ceea ce s-a propus si ce s-a cerut, dar orice forma de santaj politic al presedintelui rus Vladimir Putin este inacceptabila.”
Intre timp, gigantul Gazprom anunta ca continua livrarea de gaz catre Uniunea Eurpeana prin Ucraina, in conformitate cu cererile consumatorilor.
Anterior, atat statele membre ale Uniunii Europene cat si grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins solicitarea Rusiei si a convenit ca cererea de plata in ruble constituie o incalcare unilaterala si clara a contractelor existente. Gazele naturale rusesti sunt cruciale in UE, care incearca de la inceputul ofensivei ruse in Ucraina sa gaseasca mijloace prin care sa scape de aceasta dependenta. Decizia de a trece la o facturare in ruble permite Rusiei sa-si sustina moneda nationala, care desi este afectata de sanctiuni si-a revenit la valoarea de dinainte de razboi.

