Peste 1700 de doctori si asistenti medicali din China s-au infectat cu noul coronavirus, iar sase dintre ei au murit. Pentru prima data de la izbucnirea epidemiei, Guvernul de la Beijing a dezvaluit numarul angajatilor medicali care s-au imbolnavit. Intre timp, in provincia Hubei se iau masuri drastice pentru a oprit raspandirea virusului, iar localnicii nu mai au voie sa iasa din casa.

Publicat:14.02.2020, 17:38

“Avem oameni din comitetul de cartier si personal de securitate care pazesc intrarea in cartier. Nu are un impact prea mare asupra vietii noastre, doar ca nu mai avem voie sa iesim din cartier. Cei din comitet ne cumpara legume si mancare.”

In China, in anumite orase din provincia Hubei, autoritatile au impus reguli care ar fi trebuit aplicate doar in caz de razboi. Oamenii nu au voie sa iasa din case si sunt amenintati cu inchisoare daca incalca ordinul. Pentru a-i ajuta pe pacienti, 4000 de doctori militari au fost trimisi in Wuhan. Primii 1400 dintre ei au ajuns deja in epicentrul epidemiei cu avioane militare. In spitalele construite la inceputul lunii, bolnavii isi impartasesc experientele prin intermediul inregistrarilor video. 

“Acum e 7 jumatate dimineata. Se poate vedea ca parul meu e uleios, nu l-am spalat. O sa va fac turul, ca sa vedeti situatia reala in interiorul spitalului provizoriu.”

Intre timp, autoritatile chineze au anuntat ca si peste 1700 de medici si asistente s-au imbolnavit cu noul virus, iar sase dintre ei au murit. Covid-19 a fost pe agenda ministrilor sanatatii din Uniunea Europeana. Una dintre consecintele epidemiei ar putea fi lipsa de mdicamente in Europa, in contextul in care multe substante chimice folosite in produsele farmaceutice sunt fabricate in China, chiar in provincia Hubei. 

Paolo GENTILONI, COMISARUL EUROPEAN PENTRU ECONOMIE: “Impactul epidemiei asupra sanatatii publice, a vietii oamenilor si a activitatilor economice ramane incert. Totul va depinde de durata epidemiei, de masurile de izolare si de masurile luate in China.”

Una dintre masurile pe care le are Uniunea in vedere este inchiderea granitelor, cel putin pentru oamenii care vin din state afectate de epidemie. 

Stella KYRIAKIDES, COMISAR EUROPEAN PENTRU SANATATE: “In acest moment nu e niciun motiv pentru a impune restrictii de calatorie si comert pentru tarile care sunt afectate si sper ca tarile membre vor adera la asta.”

Pe de alta parte, Organizatia Mondiala a Sanatatii anunta ca, in afara Chinei, numarul cazurilor de imbolnaviri este in scadere.

“Numarul cazurilor confirmate, raportate in China, este stabil fata de saptamana trecuta. Numarul tarilor care au confirmat cazuri nu este in crestere.”

Intre timp, autoritatile din Japonia au anuntat astazi despre primul deces din cauza coronavirusului. Este vorba despre o femeie in varsta de 80 de ani din vestul tarii. Iar pe nava ancorata in portul Yokohama au fost inregistrate noi cazuri de imbolnaviri, numarul total ajungand la aproape 220. Printre pacienti este si un roman. Toti bolnavii au fost debarcati si transportati la spital. Ceilalti oameni raman in continuare in carantina. 

“Noi singuri ne spalam hainele in chiuveta. Incercam sa pastram camera curata, iar bucatele le luam de dupa usa.”

Nava de croaziera se afla in carantina de peste doua saptamani, iar la bord sunt si doi moldoveni. Autoritatile de la noi nu stiu care este starea de sanatate a cetatenilor nostri si spun ca acum cateva zile, cand au primit ultimele informatii, totul era bine.