Peste 200 de palestinieni au fost uciși în timpul unei operațiuni israeliene de eliberare a 4 ostatici, potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, administrat de Hamas. UE a condamnat atacul pe care l-a calificat drept un masacru.
Noa Argamani, în vârstă de 26 de ani, a fost salvată ieri după ce fusese răpită de Hamas pe 7 octombrie de la festivalul SuperNova. Imaginile sfâșietoare cu ea fiind dusă în Gaza pe o motocicletă, implorând pentru viața ei, au făcut înconjurul lumii.
Tânăra a ajuns la Tel Aviv chiar de ziua tatălui ei și la timp pentru a-și vedea mama bolnavă în stadiu terminal.
Ceilalți 3 ostatici eliberați sunt bărbați răpiți și ei la festival. Potrivit autorităților de la Tel Aviv operaţiunea de salvare executată de forţelor speciale israeliene s-a desfășurat într-o clădire de apartamente din centrul Fâșiei Gaza.
Oprațiunea specială efectuată în centrul enclavei a dus la moartea a peste 50 de persoane, spun autoritățile palestiniene.
Hamas afirmă că prin atacurile sale Israelul au ucis mai mulți ostatici decât a salvat.
Premierul Bemjamin Netanyahu s-a întâlnit cu cei 4 ostatici la spitalul unde au fost aduși pentru investigații. Acesta a promis că toate persoanele aflate în captivitate vor fi întoarse acasă.
Hamas a ucis aproximativ 1.200 de persoane în atacul din 7 octombrie și a capturat alte aproximativ 250, inclusiv bărbați, femei, copii și vârstnici. Peste 100 de oameni au fost eliberați în urma unui schimb de prizonieri palestinieni. În custodia Hamas ar mai fi rămas 115 ostatici. Potrivit ministerului Sănătății din Fâșia Gaza de la începutul confruntărilor au fost uciși 36 de mii de palestinieni.

