Peste 300 de cetateni pakistanezi au murit in tragedia din Mediterana, unde o ambarcatiune de pescuit cu sute de migranti la bord s-a scufundat saptamana trecuta in largul coastelor sudice ale Greciei. Bilantul a fost anuntat de presedintele Senatului pakistanez, Muhammad Sadiq Sanjrani, conform CNN. Naufragiul ar putea fi una dintre cele mai mari tragedii din istorie din Marea Mediterana, spune comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Numai in cala vasului se aflau peste 100 de copii, conform BBC, care a obtinut dovezi ce pun sub semnul intrebarii versiunea Garzii de Coasta a Greciei privind modul in care au gestionat dezastrul, transmite hotnews.ro.
Aproximativ 750 de barbati, femei si copii se aflau pe ambarcatiunea supraaglomerata in momentul in care s-a rasturnat pe mare, saptamana trecuta, a anuntat Agentia Natiunilor Unite pentru Migratie (OIM). Oficial, sunt 78 de morti, dar sute de persoane sunt date disparute, facand din aceasta tragedie una dintre cele mai grave din Marea Mediterana, potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
Numai 104 dintre cei aflati la bord au putut fi salvati, in conditiile in care multi migranti, inclusiv circa 100 de copii, erau inghesuiti in cala navei.
Peste 300 de cetateni pakistanezi au murit in tragedie
„Gandurile si rugaciunile noastre sunt alaturi de voi si ne rugam ca sufletele celor plecati sa-si gaseasca pacea vesnica. Acest incident devastator subliniaza nevoia urgenta de a aborda si condamna actul detestabil al traficului ilegal de persoane”, a spus presedintele Senatului pakistanez, scrie News.ro, citand CNN.
Premierul Shehbaz Sharif a declarat pentru luni zi de doliu national, desi autoritatile de la Atena nu au confirmat inca numarul de morti din Pakistan, precizeaza CNN.
De asemenea, premierul pakistanez a dispus o „ancheta la nivel inalt”: „Asigur natiunea ca cei care vor fi gasiti neglijenti fata de datoria lor vor fi trasi la raspundere. Responsabilitatea va fi stabilita dupa ancheta si vor cadea capete”.
Pakistanul, tara cu 220 de milioane de locuitori, trece prin cea mai grava criza economica din ultimele decenii, iar eforturile de a obtine un imprumut din partea Fondului Monetar International au fost complicate de tulburarile politice din tara. In aceste conditii, numarul pakistanezilor care traverseaza rute periculoase spre Europa in cautarea unui viitor mai bun a crescut vertiginos.
In ciuda pericolelor, zeci de mii de oameni sunt dispusi sa riste totul pentru a face o calatorie nesigura spre Europa, in cautarea unei vieti mai bune.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a condamnat rolul contrabandistilor in traficul de persoane: „Ei nu ii trimit in Europa, ci ii trimit spre moarte. Asta fac ei si este absolut necesar sa prevenim acest lucru”.
Semne de intrebare. BBC: Apar dovezi ca versiunea Pazei de Coasta nu sta in picioare
Autoritatile grecesti s-au confruntat cu critici pentru modul in care a fost gestionat dezastrul si se ridica intrebari incomode cu privire la atitudinea tarilor europene fata de migranti, noteaza CNN.
De asemenea, BBC a obtinut dovezi care pun sub semnul intrebarii versiunea Garzii de Coasta a Greciei in legatura cu naufragiul, a scris News.ro. Analiza miscarilor altor nave din zona sugereaza ca vasul de pescuit supraaglomerat nu s-a miscat timp de cel putin sapte ore inainte de a se rasturna. Paza de Coasta sustine insa in continuare ca, in aceste ore, ambarcatiunea se afla pe un curs spre Italia si nu avea nevoie de salvare.
ONU a cerut o ancheta privind modul in care Grecia a gestionat dezastrul, pe fondul afirmatiilor ca ar fi trebuit sa fie luate mai devreme mai multe masuri, pentru a initia o operatiune de salvare la scara larga.
Oficialii greci sustin insa ca cei de la bordul ambarcatiunii au refuzat ajutorul oferit cu cateva ore inainte de tragedie si au spus ca voiau sa-si continue cursa spre Italia. In plus, sustine Paza de Coasta a Greciei, ei nu ar fi fost in pericol decat cu putin timp inainte ca nava lor sa se scufunde.
BBC a obtinut o animatie computerizata a datelor de urmarire furnizate de MarineTraffic, o platforma de analiza maritima. Datele arata ore intregi de activitate concentrata intr-o zona mica si specifica, in care s-a scufundat ulterior ambarcatiunea cu migranti, punand sub semnul intrebarii afirmatia oficiala potrivit careia aceasta nu a avut probleme de navigatie. Ambarcatiunea de pescuit nu avea un dispozitiv de urmarire, asa ca nu este afisata pe harta. Nici navele Pazei de Coasta si cele militare nu apar in animatia computerizata, ele nefiind obligate sa isi comunice locatia. Vasul supraaglomerat a fost fotografiat de mai multe ori inainte de a se produce tragedia.
Cronologia dezastrului. Ce arata datele de trafic maritim
Frontex, forta de frontiera a UE, afirma ca a observat prima data barca cu migranti marti in jurul orei 08:00 GMT (11.00, ora Romaniei si a Greciei), si a informat autoritatile grecesti.
Alarm Phone, o linie telefonica de urgenta pentru migrantii aflati in dificultate pe mare, spune ca a primit un apel la ora 12:17 GMT (15.17, ora Romaniei), in care se spunea ca ambarcatiunea era in pericol.
BBC a folosit inregistrari video si fotografii autentificate, precum si inregistrari judiciare si jurnale de navigatie, pentru a analiza miscarea navelor in zona in orele urmatoare.
Animatia care ilustreaza traficul maritim arata o nava numita Lucky Sailor care a virat brusc spre nord la ora 15:00 GMT (18:00, ora Romaniei). Proprietarul navei Lucky Sailor a aratat BBC jurnalul sau de bord si a confirmat ca i s-a cerut de catre Paza de Coasta sa se apropie de vasul de migranti si sa le dea apa si mancare.
Aproximativ o jumatate de ora mai tarziu, la ora 15:35 GMT, elicopterul Pazei de Coasta a gasit ambarcatiunea cu migranti. Autoritatile au continuat sa sustina ca aceasta se afla pe un curs stabil in acel moment. Dar doua ore si jumatate mai tarziu, in jurul orei 18:00 GMT, (21:00, ora Romaniei) o alta nava, Faithful Warrior, s-a deplasat in aceeasi zona si a dat, de asemenea, provizii ambarcatiunii.
Proprietarii navei Faithful Warrior au refuzat sa dea detalii si le-au spus jurnalistilor BBC sa se adreseze autoritatilor de ancheta.
Dar intre timp a aparut o inregistrare video - care ar fi fost filmata de la bordul Faithful Warrior - care arata cum se livreaza provizii catre nava de migranti prin intermediul unei franghii intinse in apa. Nu se vede nicio alta nava. Serviciul BBC Verify a verificat imaginile si a constatat ca nava - care nu se misca in filmare - se potriveste cu forma navei de migranti vazuta in fotografii, iar conditiile meteo se potrivesc cu cele raportate la momentul respectiv. Nu se stie cu exactitate cand a fost filmat acest videoclip.
Neconcordantele
Intre orele 19:40 si 22.40, oficialii greci au sustinut initial ca ambarcatiunea pastra un "curs si o viteza constanta". Grecii spun ca au observat nava de la o distanta discreta, dar o imagine de aproape pe care ei insisi au publicat-o ulterior - din aceasta perioada - sugereaza ca barca cu migranti nu se indreapta nicaieri, ci stationeaza.
Un purtator de cuvant al guvernului a declarat ulterior ca Paza de Coasta a incercat sa urce la bordul ambarcatiunii pentru a evalua pericolul, dar ca cei de la bord au indepartat o franghie care fusese atasata si nu au dorit ajutor.
Toata activitatea maritima din ultimele sapte ore s-a concentrat in jurul unui anumit punct, sugerand ca nava cu migranti abia daca s-a miscat. Scara hartii animate sugereaza ca aceasta a parcurs mai putin de cateva mile marine, ceea ce este de asteptat in cazul unei nave purtate de vant si de valuri in cea mai adanca parte a Marii Mediterane. Actiunile persoanelor aflate in dificultate la bord, care au leganat nava, ar fi contribuit, de asemenea, la orice miscare.
In aceasta perioada, oficialii greci au insistat ca nava nu avea probleme si ca, in schimb, se indrepta in siguranta spre Italia, astfel ca Paza de Coasta nu a incercat sa o salveze.
La ora 23:00, vasul s-a scufundat, cu sute de persoane la bord, iar animatia de urmarire arata o frenezie de nave care vin in ajutor. Printre acestea s-a numarat si Celebrity Beyond, de pe care au fost filmate secvente de dupa dezastru, trimise ulterior la BBC.
Un iaht de lux, Mayan Queen, este apoi instruit sa ajute la aducerea la tarm a unora dintre cei 104 supravietuitori.
Cei salvati au ajuns in siguranta in portul Kalamata, dar au lasat in urma o serie de intrebari tulburatoare cu privire la intregul raspuns al Greciei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


