Statele Unite ale Americii au inregistrat vineri pentru a doua zi consecutiv peste 70.000 de cazuri de coronavirus si 1.000 de decese, conform bilantului difuzat de Universitatea Johns Hopkins, scrie Agerpres, citand AFP.

In 24 de ore, au fost inregistrate aproape 73.800 de noi cazuri de COVID-19 (76.500 cu o zi inainte) si inca peste 1.150 de decese (1.225 cu o zi inainte), potrivit universitatii, care actualizeaza cifrele continuu.

Numarul total de cazuri de infectii diagnosticate pe teritoriul american de la inceputul pandemiei este de 4,1 milioane (dintre care 1,26 milioane de persoane declarate vindecate).

Statele Unite, care sunt de departe cea mai afectata tara din lume, au inregistrat in total peste 145.000 de decese cauzate de COVID-19.

Dupa o ameliorare spre sfarsitul primaverii, epidemia se afla intr-o crestere accentuata de la sfarsitul lunii iunie, in special in statele puternic populate din sudul si vestul tarii, ca Texas, Florida sau California.

In ultimele 11 zile, numarul cazurilor de noi infectii inregistrate la 24 de ore nu a scazut sub pragul de 60.000, noteaza AFP.