Peste o sută de persoane au fost rănite, iar una și-a pierdut viața după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod în orașul rus Kemerovo. Unul dintre acestea circula cu o viteză atât de mare încât la o curbă mai mulți oameni au căzut din vagon. Un oficial rus a declarat că mo tivele coliziunii ar fi o defecțiune a frânelor sau o eroare umană.

Aceste imagini șocante publicate pe rețelele de socializare arată cum din tramvaiul ce merge cu viteză mare sunt aruncați într-o curbă mai mulți pasageri, care cad în fața mașinilor ce circulau pe șoseaua de lângă șinele de tramvai. Ulterior, tramvaiul s-a ciocnit de un altul pe un pod. Filmulețele video de după impact arată vagoanele de fier avariate și zeci de oameni rămași blocați în interior.

Până la sosirea salvatorilor, ceilalți pasageri încercau să-i scoată pe cei râmași în vagoanele lovite.

Un oficial rus a declarat pentru presa rusă că motivele coliziunii nu sunt stabilite încă dar sunt două presupuneri. Una că ar fi vorba de o defecțiune a frânelor, iar alta o eroare umană. Tramvaiul cu frânele defecte făcuse revizia în urmă cu 3 zile și inspecția anuală de întreținere în aprilie  scrie publicația rusă Baza, care adaugă că  era condus de o tânără de 23 de ani ce este pe acest post din octombrie 2023. În timpul coliziunii, ea a suferit mai multe fracturi și se află acum în spital.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.