In vremuri economice dificile, un nou ingredient care permite economisirea banilor pentru mancare castiga popularitate in randul utilizatorilor chinezi de internet: pietrele - relateaza The Guardian, transmite stirileprotv.ro

Videoclipurile cu bucatari care prepara pietricele prajite sunt cea mai recenta tendinta pe retelele sociale chinezesti, potrivit News.

Unele arata bucatari care prajesc pietricele cu usturoi si ardei iute in piete de noapte aglomerate, in timp ce altele infatiseaza scene bucolice cu sateni care gatesc pietre proaspat pescuite de pe malul unui rau.

Oricum ar fi preparata, mancarea, cunoscuta sub numele de suodiu (”suge si arunca”), are mare succes pe net, cel putin in videoclipurile in care oamenii isi pacalesc prietenii necunoscatori.

In timp ce unii bucatari online insista ca este un fel de mancare delicioasa, alte videoclipuri ii arata pe clientii nestiutori care scuipa pietrele cu groaza.

O portie de pietre prajite costa 2 euro

Un videoclip cu aproape 800.000 de vizualizari arata un bucatar care vinde o portie de suodiu cu 16 yuani (2 euro), ceea ce unii spun ca este scump avand in vedere ca ingredientele pot fi refolosite.

Se spune ca acest fel de mancare dateaza de sute de ani, cand barcagiii din provincia Hubei, care nu are iesire la mare, ramaneau fara animale si legume in timp ce calatoreau de-a lungul fluviului Yangtze, asa ca apelau la minerale.

Popularitatea sa a disparut pe masura ce dezvoltarea economica si navele cu motor au ajuns in Hubei, reducand astfel sansele ca barcagiii sa ramana blocati fara provizii.

Pietrele de rau prajite au gust de peste

Acest fel de mancare este, de asemenea, legat de populatia Tujia, o minoritate etnica originara din lantul muntos Wuling, care se afla la granita dintre provinciile Hubei, Hunan si Guizhou.

Potrivit unui blog culinar, pietrele de rau au un gust natural de peste, care este potentat atunci cand sunt prajite la foc iute.

Dar, indiferent de atractia lor culinara, multi oameni nu se lasa convinsi. Unele persoane au semnalat riscurile de sufocare,  iar un alt comentator prezice ironic ca urmatoarea tendinta alimentara va fi un ingredient mai usor de inghitit: noroiul.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.