Pilotii ar fi vinovati de tragedia aviatica din Moscova, cand 41 de pasageri au murit. Este versiunea care vine de la Agentia Federala a Transportului Aerian din Rusia, in urma unei investigatii. Responsabilii de acolo mai spun ca aparatul de zbor functiona bine si ar fi putut sa aterizeze in siguranta.
Tragedia de pe aeroportul Seremetievo, care s-a soldat cu zeci de morti, a starnit semne de intrebare referitor la cauza accidentului aviatic. Recent, un raspuns a venit de la guvernatorul orasului Habarovsk, acolo unde sunt asamblate avioanele Sukhoi Superjet 100.
Serghei FURGAL, GUVERNATORUL ORASUL HABAROVSK: "- Concluzia finala a comisiei este ca avionul, din punct de vedere tehnic, functiona in mod corespunzator. Este cert faptul ca de vina este factorul uman."
La o emisiune televizata, oficialul a vorbit despre rezultatele anchetei prezentate de Agentia Federala a Transportului Aerian din Rusia. Potrivit documentului, pilotii ar fi facut mai multe greseli.
Serghei FURGAL, GUVERNATORUL TINUTULUI HABAROVSK: " - Sub un unghi incorect, cu viteza mare, au inceput sa aterizeze. Apoi, a doua lovitura a fost si mai grea, dupa care la a treia lovitura rotile au spart rezervoarele. S-a varsat combustibil si avionul a luat foc."
Avionul Sukhoi Superjet 100, al companiei Aeroflot, a pornit pe cinci mai de la Moscova spre Murmansc, cand aparatul ar fi fost lovit de un fulger, iar pilotii au decis sa se intoarca. In timpul aterizarii, aeronava a lovit de trei ori pista de decolare, dupa care a luat foc. 41 de oameni au murit.

