Cancelarul german Angela Merkel a propus un plan in trei etape pentru ridicarea restrictiilor, legate de intensificarii activitatii de testare la COVID-19, a declarat sefa executivului de la Berlin intr-o reuniune a conducerii CDU, transmite Reuters.
Merkel doreste sa redeschida parti ale societatii incepand cu extinderea numarului de contacte personale, urmata de scoli si colegii vocationale si, in a treia faza, de activitati sportive, restaurante si cultura, potrivit participantilor la reuniune.
Germania a extins pana la 7 martie restrictiile pentru limitarea raspandirii COVID-19, dar scolile elementare si cresele din 10 landuri au inceput reluarea activitatii, iar saloanele de cosmetica se vor redeschide saptamana viitoare.
Desi numarul cazurilor de COVID-19 a scazut in ultimele saptamani, rata incidentei pe sapte zile inca este situata la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori. Luni, Germania a raportat 4.369 de noi cazuri si inca 62 de decese cauzate de noul coronavirus in ultimele 24 de ore.
Incepand de marti, Helge Braun, seful de cabinet al cancelarului german, va convoca un grup de lucru pentru a propune un plan pentru urmatoarea intalnire a guvernului federal cu sefii executivelor celor 16 landuri, prevazuta pentru 3 martie, scrie Agerpres.
Ministrul sanatatii german Jens Spahn si-a reluat apelul ca guvernul sa ofere gratuit teste rapide incepand de la 1 martie.
Campania de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost afectata pana acum de probleme in furnizarea vaccinului. Pana duminica, in Germania au fost administrate doar putin peste 5 milioane de doze.
Ministrul sanatatii federal si ministrii sanatatii din landuri vor decide luni daca profesorii si educatorii vor avea o prioritate mai mare la vaccinare.
Pe de alta parte, ministrul sanatatii Christine Lambrecht a evocat posibilitatea ridicarii restrictiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, de indata ce vor exista mai multe informatii despre eventuala prevenire a transmiterii bolii.