O investigatie jurnalistica a expus planurile secrete ale Kremlinului de a-si extinde influenta asupra Estoniei, Letoniei si Lituaniei in urmatorii ani, informeaza digi24.ro, citand Newsweek. 

Publicat:27.04.2023, 08:38

Documentele recent dezvaluite ale administratiei lui Putin de la Moscova au fost obtinute de publicatia suedeza Expressen, Yahoo News si altele. Chiar si inainte de invazia Ucrainei, tarile baltice au avertizat de mai multi ani ca Rusia ar putea declansa un razboi in regiune.

Strategiile au fost create de Directia Prezidentiala pentru Cooperare Transfrontaliera, care a mai conceput si planul Kremlinului de incorporare a Belarusului in uniunea statala cu Rusia ce ar urma sa fie implementat pana in 2030. 

In documente se mentioneaza ca este nevoie de infiintarea de asociatii si organizatii pentru a promova cultura rusa si viziunea Kremlinului in randul populatiei tarilor baltice.

Mai mult, propaganda rusa ar trebui sa mentioneze ca vorbitorii de limba rusa sunt discriminati, studentii care vorbesc rusa ar trebui invitati in Rusia, iar demolarea sau mutarea monumentelor construite in era sovietica ar trebui prevenite. 

„Lucrati cu oamenii de afaceri din Estonia pentru a le explica faptul ca Federatia Rusa este pregatita sa deschida piata rusa pentru acestia, cu conditia ca Tallinn sa isi schimbe politica externa pentru a fi mai pro-Moscova”, se mai mentioneaza intr-unul dintre documentele dezvaluite.

Moscova ameninta ca va lasa fara curent electric tarile baltice daca nu i se supun

Potrivit strategiei Kremlinului, Moscova ar trebui sa se foloseasca de dependenta statelor baltice fata de alimentarea cu curent electric din Rusia pentru a evidentia riscul de a fi deconectate de la reteaua ruseasca de electricitate la care se expun Estonia, Letonia si Lituania, potrivit Expressen.

 Livrarea de sisteme de aparare antiaeriana din tarile NATO pentru Lituania ar trebui blocate si ele, in timp ce „numarul si amploarea antrenamentelor de lupta ale NATO” in aceasta tara ar trebui reduse, potrivit strategiei Kremlinului. 

„Obiectivul Rusiei este acela de a convinge comunitatea internationala ca este pregatita de o confruntare militare daca cerintele ei nu sunt respectate”, a spus Darius Jauniskis, seful serviciului de securitate al Lituaniei.

Planurile lui Putin in Letonia mentioneaza „izolarea NATO” si infiintarea unei scoli in cadrul unei institutii rusesti din capitala tarii, Riga. Scoala „va deveni un centru pentru intarirea pozitiei limbii, literaturii si a culturii ruse” pana in 2025, urmand ca, cel mai tarziu in 2030, limba rusa sa devina limba de stat in Letonia. 

Yahoo News scrie ca atat Estonia, cat si Letonia au adoptat recent reforme care vor duce intr-un final la interzicerea cursurilor de limba rusa in scolile si gradinitile din aceste tari.

In cazul unui conflict NATO-Rusia, tarile baltice ar fi primele tinte ale armatei ruse 

Serviciul strain de informatii al Estoniei a spus in februarie ca Rusia ar putea exercita o „presiune militara credibila” asupra statelor baltice si ca Rusia le considera a fi „cea mai vulnerabila parte din NATO”. 

In cazul unui conflict NATO-Rusia, tarile baltice ar deveni cel mai probabil principala tinta a presiunii militare rusesti, potrivit aceluiasi serviciu de informatii.

Intrucat planurile au fost concepute in vara si toamna anului 2021, unele dintre obiective s-ar putea sa se fi schimbat intre timp, in special dupa declansarea invaziei Ucrainei. 

Planurile Kremlinului reflecta vechile tactici sovietice. „Aceasta este vechea metoda KGB: 'Trebuie sa ne slabim inamicii. Si cel mai bun mod de a-i slabi este din interior, nu din afara'. La ceea ce ei sunt buni este divizarea societatii, crearea de probleme si de conflicte”, a spus pentru VSquare expertul lituanian in afaceri internationale, Marius Laurinavicius.