Un tribunal georgian l-a condamnat joi pe poetul şi activistul pro-european Zviad Ratiani la doi ani de închisoare pentru nerespectarea ordinelor poliţiei în timpul unui protest anti-guvernamental în iunie, relatează AFP.

Georgia este afectată de o criză politică de la alegerile legislative din octombrie 2024, câştigate de partidul de guvernământ Visul Georgian, dar al căror rezultat este contestat de opoziţia pro-europeană, transmite Agerpres.

Manifestaţii au loc periodic la apelul opoziţiei pentru a protesta faţă de politicile guvernului, pe care îl acuză de autoritarism.

Joi, un tribunal din Tbilisi l-a găsit vinovat pe Zviad Ratiani de „nerespectarea ordinelor poliţiei” şi l-a condamnat la doi ani de închisoare, a declarat pentru AFP avocatul său, Keti Chutlachvili.

Considerat cel mai cunoscut poet georgian contemporan şi un fervent susţinător al apropierii de UE, Ratiani a fost arestat în iunie în faţa clădirii parlamentului din Tbilisi în timpul unui protest.

Procurorii l-au acuzat de agresarea unui ofiţer de poliţie.

Ratiani mai fusese arestat şi a susţinut că a fost bătut în timp ce se afla în arest în urma unui protest anul trecut. El a petrecut atunci o săptămână în detenţie.

Premierul georgian Irakli Kobakhidze a promis represalii împotriva opoziţiei weekendul trecut, după o demonstraţie în care protestatarii au încercat să intre în palatul prezidenţial, dar au fost respinşi de poliţie.

Manifestaţia a fost organizată după alegerile locale din Georgia, boicotate de o parte a opoziţiei şi câştigate de partidul Visul Georgian.

De la alegerile legislative din 2024, guvernul georgian a arestat zeci de opozanţi şi activişti, a înăsprit legislaţia represivă şi a crescut presiunea asupra presei independente.