Autoritatile orasului rusesc Sankt Petersburg au avut o surpriza de proportii, dupa ce au descoperit un crocodil in subsolul unei locuinte, in timpul unei perchezitii pentru arme de foc.



Potrivit Fox News, care citeaza portalul rusesc Fontanka.ru, incidentul s-a produs în timp ce detectivii cautau arme de foc în casa unui om care organiza reconstituiri istorice ale unor batalii militare cu ajutorul unor uniforme şi arme antice.

Astfel, poliţia a descoperit un crocodil de 1,8 metri lungime, care statea într-o piscina mica cu apa, construita în subsolul casei.
Ministerul de Interne rusesc a precizat într-un comunicat ca ”nu au existat incidente legate de reptila”.

Ulterior, poliţia a precizat ca reptila a fost dusa la veterinar pentru consult.

Proprietarul casei, în vârsta de 40 de ani, a declarat ca are crocodilul de mai mulţi ani, în timp ce vecinii sai spun ca de fapt are cel puţin 4 reptile.

Crocodilul de Nil este cel mai mare predator al Africii şi este considerat a doua cea mai mare reptila care traieşte în lume, în prezent, potrivit National Geographic.

Între 2008 şi 2013, peste 300 de oameni au fost ucişi de aceşti crocodili de Nil, potrivit unor statistici citate de CrocBite, o baza de date cu toate atacurile comise de crocodili.

Sursa: Fox News