Un albanez închis pentru fraudă electorală a fost eliberat temporar pentru a depune jurământul de eurodeputat în Parlamentul European. Politicianul albanez de etnie greacă Fredi Beleri a părăsit luni o închisoare albaneză spre Strasbourg, scrie știrileprotv.ro.

După ce va depune jurământul de europarlamentar, Beleri va reveni pentru a executa şi restul condamnării pentru cumpărare de voturi, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Beleri a obţinut un loc în Parlamentul European candidând pentru partidul conservator Noua Democraţie al prim-ministrului grec Kyriakos Mitsotakis. Presa locală l-au arătat luni pe Beleri părăsind închisoarea într-un automobil diplomatic al ambasadei Greciei.

Beleri a fost arestat în mai 2023 în cursul campaniei electorale pentru postul de primar în oraşul său natal, Himare, unde există o comunitate greacă activă. El a câştigat scrutinul, dar nu a fost învestit în funcţie, aflându-se în arest preventiv, înainte de a fi fost condamnat şi închis pentru doi ani în martie 2024 pentru fraudă electorală.

Acum merg la Atena şi mâine voi fi la Strasbourg pentru a participa la prima sesiune a Parlamentul (European)”, le-a declarat Beleri jurnaliştilor pe aeroportul din Tirana.

Cazul Beleri a tensionat relaţiile dintre Albania şi Grecia, marcate adesea de diferenţe culturale şi istorice, precum şi de existenţa a numeroşi imigranţi albanezi în Grecia şi a unei minorităţi elene în Albania.

Deocamdată rămâne neclar cum îşi va exercita Beleri mandatul de deputat în Parlamentul European în restul timpului pe care îl mai are de executat în închisoare, unde trebuie să se întoarcă pe 20 iulie.

Beleri l-a acuzat pe prim-ministrul albanez Edi Rama că a organizat un complot împotriva sa, dar şeful guvernului a negat în mod repetat acuzaţia, spunând că acest caz este unul judiciar, nu politic.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.