Presedintele francez Emmanuel Macron spune ca Uniunea Europeana ar trebui sa evolueze catre o „Europa cu mai multe viteze” daca doreste sa integreze tari noi, precum Republica Moldova, Ucraina sau statele din Balcanii de Vest, relateaza Politico. Ideea unei Uniuni Europene cu „mai multe viteze”, care sa permita unor state sa colaboreze in anumite domenii, fara a fi necesara participarea tuturor membrilor UE, nu este una noua si nu este prima data cand Macron propune acest scenariu, transmite digi24.ro

Conceptul unei „Europe cu mai multe viteze” a fost o tema foarte dezbatuta si inainte ca Macron sa ajunga presedinte. In 2017, fostul presedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat cinci scenarii pentru viitorul Europei, care propuneau o astfel de reforma. 

Acesta idee— promovata de unii, respinsa de altii, printre care si Romania — presupune ca un nucleu de tari aflate in „avangarda“ accelereaza integrarea Uniunii Europene. Cine nu vrea sa tina pasul, ramane intr-o viteza mai mica. 

Ideea de baza a „Europei cu mai multe viteze” este sa ofere acelor state care doresc sa urmareasca unele obiective comune posibilitatea de a actiona, fara ca demersul lor sa angajeze Uniunea in ansamblu. Dar pentru ca un asemenea sistem sa functioneze este nevoie de schimbari de tratate. 

Acum, reforma Uniunii Europene, care ar putea include modificarea tratatelor, este din nou adusa in prim-plan de Emmanuel Macron.

Macron: Riscul este sa credem ca ne putem mari fara reforma

Presedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni ca Uniunii Europene ar trebui „poate” sa evolueze spre o uniune „cu mai multe viteze”, in contextul in care ia in considerare integrarea Ucrainei, a Republicii Moldova si a tarilor din Balcanii de Vest. El a subliniat nevoia de reforma inainte ca UE sa integreze noi natiuni in interiorul constructiei europene, mai ales ca ar trebui sa negocieze un consens intre mai mult de 30 de state membre. 

„Riscul este sa credem ca ne putem extinde fara reforma. Pot depune marturie ca este destul de greu pentru Europa sa avanseze pe subiecte sensibile cu 27 de membri. Cu 32 sau 35 de membri, nu va fi mai usor”,  a spus Macron la reuniunea anuala a ambasadorilor francezi de la Paris. 

„Vom avea nevoie de indrazneala, pentru a accepta mai multa integrare in anumite domenii si poate chiar o Europa cu mai multe viteze”,  a spus el, potrivit Politico.

Macron vrea schimbarea tratatelor UE

Presedintele francez nu a explicat cum va functiona aceasta Europa cu mai multe viteze, dar a adaugat ca o revizuire a tratatelor UE este necesara pentru ca blocul sa isi aprofundeze si sa-si mentina „atractivitatea”. 

Potrivit mai multor oficiali francezi, guvernul lui Macron lucreaza la mai multe propuneri pentru o Europa cu mai multe viteze, care ar include crearea unor grupuri informale de tari membre care sa lucreze in domenii politice specifice. 

Macron a sugerat, de asemenea, ca isi va detalia gandurile despre extindere si reforma UE in lunile urmatoare si inaintea alegerilor UE de anul viitor. 

Atat Ucraina, cat si Moldova au primit statutul de candidat la UE in iunie, iar mai multe voci cer ca UE sa deschida discutiile de aderare pana in decembrie. 

In ciuda semnelor privind o contraofensiva lenta a ucrainenilor, Macron si-a reiterat si sprijinul deplin pentru Ucraina. 

„Rusia nu poate si nu trebuie sa castige. Ar fi sfarsitul oricarei increderi in dreptul international. [Ucraina] va fi o investitie in ceea ce priveste diplomatia si resursele in anii urmatori. Nu ne putem preface ca acest efort nu a existat”,  le-a spus el diplomatilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.