Un concert la care participau aproximativ 800 de persoane a fost oprit de politistii din Hamburg, dupa ce s-a constatat ca erau incalcate restrictiile impuse de pandemie.
Conform politiei, spectatorii de la concert nu respectau "distantarea sociala". Politistii i-au contactat pe organizatori si le-au impus sa opreasca evenimentul. In cursul interventiei politistilor au existat incidente izolate, fiind produse stricaciuni asupra scenei, iar unii spectatori au fost obligati sa paraseasca incinta spectacolului.
Concertul fusese organizat in conditiile in care cresc ingrijorarile legate de raspandirea noului coronavirus, in special cu privire la noua tulpina Omicron.
Toate landurile germane au inregistrat cazuri de infectare cu varianta Omicron, desi la nivel national majoritatea infectiilor sunt produse inca de varianta Delta.
O serie de noi restrictii vor fi introduse dupa Craciun, in conditiile in care autoritatile sanitare incearca sa mentina sub control un nou val de infectii, scrie Agerpres.


