Sectiile de vot din Polonia s-au deschis duminica la ora locala 6.00 (7.00, ora Moldovei), pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, in care se confrunta liberalul Bronislaw Komorowski si conservatorul Jaroslaw Kaczynski.
Alegerile prezidentiale anticipate au fost convocate dupa moartea presedintelui Lech Kaczynski, intr-un accident de avion produs in data de 10 aprilie in Rusia. Komorowski, presedintele Camerei inferioare a Parlamentului si aliat apropiat al premierului liberal Donald Tusk, a obtinut in primul tur de scurtin 41,54 la suta din voturi si, conform ultimului sondaj de opinie, este creditat cu 51 la suta din voturi pentru cel de-al doilea tur.
Lider incontestabil al opozitiei conservatoare si presedinte al partidului nationalist Lege si Justitie (PiS), euroscepticul Jaroslaw Kaczynski, fratele geaman al fostului presedinte, a obtinut 36,46 la suta din voturi la 20 iunie si este creditat cu 44 la suta din voturi, conform aceluiasi sondaj. Un alt sondaj realizat in cursul acestei saptamani indica o posibila victorie a acestuia.
Cele circa 26.000 de sectii de vot, unde sunt asteptati aproape 31 de milioane de alegatori, se vor inchide la ora locala 20.00 (21.00, ora Moldovei). Exit-poll-urile vor fi anuntate imediat dupa inchiderea urnelor, iar rezultatele partiale sunt asteptate pana luni dimineata.


