Polonia acuză direct Rusia pentru sabotarea căii ferate folosite pentru transportul armamentului spre Ucraina. Oficialii de la Varșovia susțin că toate indiciile adunate până acum duc către serviciile secrete ruse. Premierul polonez a declarat că doi ucraineni, recrutați de Rusia, sunt principalii suspectați. Incidentul este considerat unul dintre cele mai grave din ultimii ani, iar Rusia nu a venit, deocamdată, cu o reacție oficială.
Ancheta privind sabotajul feroviar din Polonia este în plină desfășurare, iar astăzi autoritățile de la Varșovia au admis că indiciile strânse duc spre Rusia. Ministrul Apărării de la Varșovia spune că modelul acțiunii, momentul ales și tehnica folosită seamănă cu operațiuni hibride atribuite anterior serviciilor secrete ruse. Întrebat despre detalii, purtătorul de cuvânt sl ministrului a spus că nu vor fi dezvăluite informații suplimentare din motive de securitate.
Jacek DOBRZHINSKI, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL MINISTRULUI APĂRĂRII: „Serviciile secrete rusești sunt foarte interesate de astfel de informații, unde se află ofițerii noștri, la ce etapă, încotro merge ancheta. Este ceva normal.”
Tot astăzi, Donald Tusk a spus că au fost identificați deja doi suspecți.
Donald TUSK, PRIM-MINISTRUL POLONIEI: „Persoanele identificate sunt doi cetățeni ucraineni care, de mult timp, colaborau și acționau în interesul serviciilor secrete ruse.”
Incidentul a avut loc ieri pe ruta Varșovia–Lublin, un traseu esențial pentru transporturile de armament către Ucraina. Explozia, provocată de un dispozitiv amplasat în zona greu accesibilă a căii ferate, a avariat grav infrastructura și a oprit circulația trenurilor pentru ore întregi.
În apropierea șinelor, anchetatorii au găsit un al doilea dispozitiv exploziv și o cameră de filmat folosită, cel mai probabil, pentru monitorizarea detonării. Serviciile speciale au reușit să urmărească traseul a două cartele SIM utilizate pentru declanșarea de la distanță a exploziei — acestea ar fi fost cumpărate de persoane cu legături suspecte.
În contextul tensiunilor crescute și a atacurilor hibride raportate și în alte state europene, Polonia a ridicat nivelul de alertă și a început verificarea suplimentară a altor rute feroviare strategice.
De altfel, Varşovia a dat vina şi în trecut pe Rusia, afirmând că Polonia a devenit una dintre cele mai importante ţinte ale Moscovei datorită rolului său de centru de ajutor pentru Kiev. Rusia a negat în repetate rânduri că ar fi responsabilă pentru actele de sabotaj. Luna trecută, Polonia şi România au reţinut opt persoane suspectate de planificarea unui sabotaj în numele Rusiei.
