Polonia a depistat mai multe focare de gripa aviara cu tulpina H5N1 inalt patogena in ferme avicole in care cresc aproape 650.000 de pasari, a anuntat luni Organizatia Mondiala pentru Sanatatea Animalelor (OIE). La randul sau, Ministerul Agriculturii din Marea Britaie a confirmat luni un focar de gripa aviara inalt patogena H5 intr-o ferma avicola din centrul Angliei.

Virusul s-a raspandit in Europa in ultimele saptamani, cu focare in mai multe tari, intre care Franta, Germania, Italia, Olanda si Danemarca.

Polonia a depistat in estul tarii cinci focare, dintre care patru la ferme de curcani si unul la o ferma de pui, in timp ce un altul a fost confirmat la o ferma de curcani si gaste din vestul tarii.

In ceea ce priveste focarul din Marea Britanie, autoritatile au precizat ca toate pasarile din ferma respectiva vor fi sacrificate. Focarul apare la mai putin de o saptamana dupa ce Londra anuntase masuri de preventie a gripei aviare la nivel national, ordonand fermelor si crescatorilor de pasari sa inaspreasca masurile de biosecuritate.

Tulpina H5N1 fusese confirmata anterior intr-o mica ferma de gaini de curte din nordul Tarii Galilor, la ferme de pasari din estul Scotiei si la un centru de salvare a pasarilor din centrul Angliei.

Sursa: