Portugalia va intra incepand de vineri in carantina la nivel national, pentru a doua oara de la inceputul pandemiei de coronavirus. Scopul este stoparea raspandirii virusului SARS-CoV-2, in contextul in care s-au inregistrat noii recorduri de infectari.

Publicat:13.01.2021, 21:37

Anuntul unui nou lockdown a fost facut de premierul portughez Antonio Costa, informeaza AFP, citata de Agerpres. Noile restrictii sanitare corespund in linii mari celor care au fost deja in vigoare in martie si aprilie, insa de aceasta data scolile vor ramane deschise, a precizat premierul portughez la finalul unei sedinte de guvern extraordinare.

Portugalia a confirmat pana in prezent cel putin 72 de cazuri de infectare cu mutatia coronavirusului descoperita in decembrie in Marea Britanie. Aparitia acestei mutatii si in Portugalia coincide cu cresterea numarului cazurilor de COVID-19 confirmate in aceasta tara si de asemenea a deceselor asociate acestei boli, marti fiind inregistrate 7.259 de noi infectari si 155 decese.

In fata acestei situatii, toate partidele au sustinut in parlament decizia guvernului condus de socialistul Antonio Costa de a institui un nou lockdown pentru o durata de cel putin o luna.

Sursa: