In jurul unui tribunal din Manhattan au fost ridicate baricade inca de luni, iar orasul New York se pregateste pentru o posibila punere sub acuzare a lui Donald Trump in legatura cu o plata catre actrita porno Stormy Daniels pentru a-i cumpara tacerea in timpul campaniei electorale din 2016, scrie hotnews.ro

Acesta ar putea fi primul caz penal din istorie impotriva unui presedinte american. Sambata, Trump si-a indemnat adeptii de pe retelele de socializare sa protesteze impotriva a ceea ce el a spus ca este iminenta sa arestare.

In apelul sau la proteste, Trump a starnit ingrijorarea fortelor de ordine ca sustinatorii sai ar putea sa se angajeze in violente similare atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului. Totusi, temandu-se de o capcana, mai multe grupuri de extrema dreapta au ales sa nu dea curs apelului sau, potrivit unor analistii de securitate citati de Reuters.

A mintit Cohen in privinta platilor catre Stormy Daniels?
Un mare juriu, care a ascultat luni alte marturii, ar putea formula acuzatii chiar in aceasta saptamana.

Trump, care incearca sa obtina din nou nominalizarea republicana pentru Casa Alba in 2024, prezisese ca va fi arestat marti. Luni, marele juriu a audiat un martor, avocatul Robert Costello, care a declarat ca fostul impresar al lui Trump, Michael Cohen, s-a ocupat de platile catre Stormy Daniels fara implicarea lui Trump.

„Michael Cohen a decis de unul singur - asta ne-a spus - de unul singur, sa vada daca poate sa se ocupe de asta", a spus Costello jurnalistilor dupa ce a depus marturie in fata marelui juriu la cererea avocatilor lui Trump.

Cohen, care a depus marturie de doua ori in fata marelui juriu, a afirmat ca Trump i-a ordonat sa faca platile in numele lui Trump.

O punere sub acuzare ar putea dauna incercarii de revenire a lui Trump. Aproximativ 44% dintre republicani spun ca el ar trebui sa se retraga din cursa prezidentiala daca este pus sub acuzare, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Ancheta procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, este una dintre cele cateva probleme juridice cu care se confrunta Trump.

Cohen a pledat vinovat in 2018 la acuzatia de incalcari ale legislatiei federale privind finantarea campaniei electorale in legatura cu platile catre Daniels, al carei nume legal este Stephanie Clifford, si catre o alta femeie in schimbul tacerii lor in legatura cu aventurile pe care le sustineau cu Trump. Fostul presedinte american a negat ca ar fi avut loc astfel de aventuri.

Sefii politiei au discutat aspectele logistice ale procedurilor penale
Primarul New York-ului, Eric Adams, a declarat jurnalistilor ca politia monitorizeaza retelele de socializare si este atenta la „actiuni inadecvate" in oras. Departamentul de Politie din New York a precizat ca are cunostinta de existenta unor amenintari credibile.

Daca va fi pus sub acuzare, Trump va trebui probabil sa se deplaseze de la locuinta sa din Florida pentru prelevarea amprentelor si alte proceduri.

Conducatori ai fortelor de ordine s-au intalnit luni pentru a discuta despre aspectele logistice ale unei astfel de actiuni, au relatat mai multe institutii media.

Unele surse au declarat ca biroul lui Bragg a prezentat dovezi unui mare juriu cu privire la o plata de 130.000 de dolari facuta lui Daniels in ultimele saptamani ale campaniei din 2016.

Procurorii, acuzati de republicani ca au o „agenda politica”
Cei mai multi dintre colegii republicani ai lui Trump au criticat ancheta, spunand ca este motivata politic. Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, rivalul lui Trump pentru nominalizarea republicana la alegerile prezidentiale, a declarat luni ca Bragg a impus o „agenda politica" care a compromis statul de drept, dar a facut si o remarca voalata la adresa lui Trump.

„Nu stiu ce se intampla atunci cand se platesc bani pentru discretia unei vedete porno in legatura cu un anumit tip de presupusa aventura", a spus el.

Republicanii din Camera Reprezentantilor din SUA au lansat o investigatie asupra biroului procurorului Bragg printr-o scrisoare prin care au solicitat comunicari, documente si marturii legate de aceasta ancheta.

Trump si alti republicani au declarat, de asemenea, ca biroul procurorului districtual din Manhattan ar trebui sa se concentreze mai mult pe combaterea criminalitatii.

Un purtator de cuvant al biroului procurorului a replicat spunand ca „nu ne vom lasa intimidati de incercarile de a submina procedurile justitiei si nici nu vom permite ca acuzatiile nefondate sa ne descurajeze sa aplicam legea in mod corect".

Trump a fost pus sub invinuire de doua ori de catre Camera Reprezentantilor in timpul presedintiei sale, o data in 2019, din cauza comportamentului sau in privinta Ucrainei, si din nou in 2021, din cauza atacului asupra Capitoliului SUA de catre sustinatorii sai. El a fost achitat de Senat de ambele dati.