A fost un adevarat potop in sudul Rusiei, dupa ce natura s-a dezlantuit, noaptea trecuta. Ploile au facut prapad in orasul Rostov pe Don, unde a fost decretata stare de urgenta. Apa a fost atat de multa incat strazile s-au transformat in rauri pe care masinile erau purtate ca niste jucarii. Subsolurile si primele etaje ale cladirilor au fost inundate. S-au inregistrat si victime.
Dupa cateva zile caniculare, a plouat abundent in orasul Rostov pe Don. In doar 30 de minute, regiunea a fost acoperita de apa, care a maturat tot ce i-a stat in cale. S-au format ambuteiaje, iar pietonii si soferii deveneau tot mai nervosi.
”Cum sa merg altfel?”
Apa a inundat mai multe cafenele, dar a ajuns si in locuintele oamenilor.
”Iata stam, ne scaldam.”
In centrul orasului, viitura a luat pe sus mai multe masini, facand din ele o adevarata piramida. Soferii spun ca si-au parcat vehiculele la cativa metri de acest loc, insa s-au trezit cu ele una peste alta.
”Vom merge în judecata. Ne vom clarifica cine este vinovat în aceasta situatie.”
O fetita de 14 ani a murit in urma viiturii. Un alt copil a fost ranit dupa ce a fost lovit de trasnet. Autoritatile au anuntat aseara stare de urgenta. Oficialii spun ca sistemul de canalizare functioneaza bine, doar ca nu a putut face fata ploilor abundente. Meteorologii au anuntat precipitatii si pentru urmatoarele zile.

